19 aprilie 2024
ActualitateImplicare și dăruire la realizarea unui spectacol reușit

Implicare și dăruire la realizarea unui spectacol reușit

”Balul Bobocilor este pentru fiecare generație în parte un eveniment unic, o tradiție care generează repetiții nesfârșite, lacrimi de tristețe și de fericire dar produce și o energie adolescentină, emoții, bucurii și satisfacții!” Cu aceste cuvinte au deschis prezentatorii Carmen Matache și Florin Serian Concursul ”Miss & Mister Boboc al Liceului ”Nadia Comăneci” din Onești, ce a fost găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate..Astfel, în lupta pentru obținerea mult – râvnitelor trofee au concurat șase liceeni și șase liceene de la clasele a IX a Liceului cu Program Sportiv (LPS) ”Nadia Comăneci”. Ei au susținut un număr de patru probe (ținuta de zi, ținuta de seară, proba de dans și cea prin care au dovedit că au aptitudini artistice). Tema acestui concurs a fost una inedită – ” Travel around the world” (”Călătorește în întreaga lume”), astfel că și decorul a fost unul inspirat, cu mai multe valize și geamantane de o parte și de alta a scenei. Evoluția concurenților a fost atent urmărită de un juriu în care alături de Adrian Andreș (fost elev la LPS ”Nadia Comăneci”, acum sponsor principal al concursului) s-au aflat profesorii Sorina Elena Ganea (director), Cătălin Bucur (director adjunct), Emil Ganea și Cristina Ladaru. De asemenea, din juriu au făcut parte elevele Ludmila Dulgheru, Ana Maria Budău și Veronica Mănăilă (președintă a Consiliului Elevilor).

Dacă la prima probă publicul prezent în număr foarte mare la Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești a putut să cunoască toți cei 12 concurenți, proba de dans a fost una deosebită prin faptul că a adus ”o descătușare a energiilor”. Concurenții s-au lăsat purtați de pașii de dans ale ritmurilor …indiene, americane dar și ale celor din Turcia, Italia, Spania și nu în ultimul rând a muzicii populare românești, pentru care au dovedit că au o mare prețuire. În pregătirea participării la cea de-a treia probă a concursului, scena oneșteană a fost luată cu asalt de majoretele de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”, de Ludmila Dulgheru (care a prezentat un aplaudat moment de gimnastică artistică) și de formația de dans modern ”Felix” (de la Clubul Copiilor Onești – structură a Palatului Copiilor din Bacău).

”Proba de talent” a adus o dezvăluire a preocupărilor artistice ale concurenților, ei întrecându-se în prezentarea unor momente teatrale, de dans și de pantomimă. Astfel, în timp ce concurenta Denisa Neculai a intrat pe scenă în pași de dans, Ovidiu Irisciuc a ales să interpreteze împreună cu doi colegi ai săi o scenetă ”Ardeleanul și ungurul” iar Vasile Mușat a fost la înălțime cu un moment de pantomimă. Nici la această probă nu au lipsit lucrurile pentru care cei aflați în concurs au o mare pasiune (pentru gimnastica ritmică a optat Ioana Oprea, Cristiana Gabriela Sandea și Delia Elena Pîrvu pentru cântecul și dansul popular românesc iar Luca Drăgan… pentru fotbal!). Un moment artistic inedit a prezentat concurenta Andreea Scutari, ea a îndreptat un gând ”pentru părinții care ne așteaptă să nu uităm nicicând să ne întoarcem acasă” iar Radu Rîpanu a pus în scenă cu mult umor sceneta ”Un martor mincinos” (care a amintit de marele actor de comedie Puiu Călinescu). Ca un fapt ce a ieșit în evidență și a fost mai mult decât remarcabil notăm prezența alături de mai mulți concurenți la această probă a uneia dintre cele mai bune eleve a Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”, Ștefania Orzu, ce a susținut momente de gimnastică ritmică și a intrat în scenă și la aplaudate momente de dans.



Desfășurarea probei ”Ținuta de seară”, cu eleganță, frumusețe și rafinament a mărit nerăbdarea în așteptarea festivității de premiere a concurenților. După ce invitatul special al serii El Nino (ce a realizat mai multe melodii și videoclipuri de succes) a susținut un recital, a fost anunțată și deliberarea juriului. Miss & Mister Eleganță au fost desemnați Delia Elena Pârvu și Radu Rîpanu, Ioana Oprea și Ștefan Chirnoagă au fost Miss & Mister Originalitate iar Denisa Neculai și Lucian Tatu – Miss & Mister Originalitate. Pe podiumul de premiere au urcat concurenții Cristiana Gabriela Sandea, Luca Drăgan (locul 3), Mihaela Carol și Ovidiu Irisciuc – locul 2 în timp ce Andreea Scutari a fost câștigătoarea titlului Miss Boboc iar Vasile Mușat a fost desemnat Mister Boboc la ediția din acest an a concursului organizat de Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești. Este de evidențiat faptul că acest concurs a fost pregătit timp de opt săptămâni de către profesorii Andreea Calapod (consilier educativ) , Ana Maria Dogaru și Nicoleta Neaga, Cristina Stoica și-a oferit tot sprijinul în realizarea decorului scenei,ele contribuind împreună cu un întreg ”staff”a elevilor la reușita acestuia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri