Poate părea neplăcut, stingheritor să vorbești despre prostie, dar ce să faci dacă e infinită, și dai de ea aproape la fiecare pas? După cum spunea cineva plin de duh, în lumea asta plină de nedreptate există doar un lucru bine împărțit, și acela nu e altul decât prostia. Și André Glucksmann, autorul unei cărţi intitulate chiar aşa, Prostia, crede că de „favorurile” acesteia nu scapă nimeni, ea revărsându-se, cu maximă generozitate, de peste tot. Din păcate, prostia e nemuritoare şi e și primejdioasă, pe deasupra. Cât despre fudulia ei, ce să mai vorbim? Sunt multe exemple în acest sens, iar noi avem un proverb bine cunoscut: „prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul”. Pentru mine, două sunt dovezile cele mai evidente ale vidului interior; să încurci lucrurile, adică să confunzi punctele de vedere (e o definiţie celebră a lui Ralea, care spune asta) şi să nu înţelegi de glumă.
Mă îngrozesc pur și simplu când văd oameni lipsiți de umor, atâţia și atâția indivizi obtuzi, care se dedau la cele mai rurale polemici, deficitul lor de cultură şi de spirit fiind absolut! Eu am un principiu clar, preluat de la Caragiale, la o glumă se răspunde cu o alta mai bună. Dacă eşti în stare, normal. Dacă nu, te superi ca prostul şi mai şi păstrezi ranchiună, până te otrăveşti de-a binelea, te autointoxici. Că tot Nenea Iancu ne avertiza că de glumă nu ştiu decât oamenii sănătoşi, veseli din fire, nu posaci. Dar cel mai rău este că tâmpenia naşte ură, că devine sufocantă, nemailăsând loc niciunui firicel de judecată normală. Din nefericire, prostia nu ucide, ba dimpotrivă, ea proliferează, înfloreşte sub ochii noştri, e încăpăţânată, deosebit de activă, propunându-şi să ne convingă de aberaţiile ei. Cea mai periculoasă mi se pare prostia manifestată în politică, baricadarea unora în nişte idei fixe sau în ideologii deteriorate, ori amestecate de-a valma, și cu care monologhează la nesfârşit.
Deși, aici e vorba mai curând despre viclenie, despre ținerea cu dinții la niște privilegii obținute prin căile cele mai lăturalnice, care nu au nimic de-a face cu cinstea, cu morala, cu priceperea la ceva anume, cu o minimă competență. Atâta revărsare de prostie îngâmfată, agresivă, periculoasă, n-am văzut de mult. O prostie vicleană, diabolică! Aât de exact definită de Al. Paleologu (după părerea lui sintagma inteligență diabolică e un non-sens), într-unul din sclipitoarele lui eseuri: „Diabolică e numai prostia (răutatea și Răul sunt efectele ei secundare)…
Priviți (ocaziile sunt nenumărate) cât de vicleni pot să fie imbecilii, ce tertipuri le dau prin cap, pe care inteligența nu le imaginează, nu fiindcă ar fi incapabilă, ci fiindcă nu-și pierde vremea cu stupidele scopuri ale tertipurilor”. Dimpotrivă, proștii vicleni sunt orientați numai spre aceste stupide scopuri, spre binele lor mărunt, meschin, expresie a unui egoism zoologic. Mi-e teamă de prostia asta țanțoșă, șmecheră, guralivă și cumplit de nocivă, care face atâta rău.
