Silueta ideală e o adevărată obsesie a zilelor noastre, așa că nu găsești publicație, reviste glossy, mai ales, în fine, site-uri de lifestyle (cu rețete culinare, sfaturi de sănătate, etc) care să nu acorde un spaţiu obligatoriu pentru cure de slăbire, pentru diete. Ce fericite erau femeile pe vremuri, când se purtau forme mai pline, mai rotunjoare, ca să ai ce strânge în braţe, cum spuneau, şi cum vor, de fapt, bărbaţii! Sex-simbolul, neîntrecut până acum, şi asta nu e doar părerea mea, rămâne Marilyn Monroe, cu ameţitoarele ei curbe voluptoase, de o răvăşitoare feminitate.
De o cotropitoare senzualitate! Marilyn era adorabilă, un adevărat deliciu, o voi ține mereu minte, cu glăsciorul ei subțirel, de fetiță neajutorată, dând replici haioase și cântând la ukulele, în rolul lui Sugar din „Unora le place jazul”. Marilyn, care zicea că zâmbetul este cel mai prețios aliat al unei femei. Și un ruj roșu-roșu. Arme de cucerire imbatabile! De altfel, rujul roșu (în mai multe nuanțe) a făcut istorie, fiind purtat de personaje celebre.
Apoi, el a fost un element distinctiv în timpul campaniei pentru obținerea drepturilor civile ale femeilor, când Elisabeth Arden împărțea rujurile create de ea susținătoarelor campaniei, pentru ca să se recunoască între ele. Tot ea a fost autoarea rujului cu care se dădeau femeile luptătoare în Cel de-al Doilea Război Mondial, când, probabil că știți, W. Churchill a autorizat producția acestuia, deși fabricarea multor cosmetice era strict raționalizată. Dar el și-a dat seama ce mult însemna pentru femei și pentru cei din jurul lor acest element cu sex-appeal, care transmitea pofta de viață, energie, ridicând moralul.
Mă întorc la chestiunea cu silueta, și vă spun că se găsesc unele starlete de mâna a doua, ca Elisabeth Hurley (frumuşică, nu zic nu, dar nu cine știe ce) care declară ritos că ea s-ar sinucide dacă ar avea şoldurile mari ca ale lui Marilyn, considerată grasă după tiparele draconice ale modei actuale. Şi e adevărat că lui Marilyn Monroe, biata de ea, cu toate nevrozele şi frustrările care o măcinau, îi plăcea să mănânce, din simplul motiv că fusese o fată săracă. Aşa că, odată ajunsă celebră şi cu bani, îşi oferea dimineaţa un mic dejun copios, iar seara dădea gata nişte fripturi măricele, însoţite de salată de morcovi cruzi. Mânca apoi multă îngheţată, și obișnuia să bea destul de des alcool.
Ca să-şi ţină, totuşi, corpul în frâu, obligată fiind de exigenţele profesiei, făcea şi ea ceva gimnastică, dar la modul normal, nu mai mult de vreo zece minute pe zi. Nici pomeneală de chinuitoarele ore de sală, de antrenor personal, de diete severe, aproape inumane. În superba ei senzualitate, actriţa nu putea şi nu voia să-şi refuze nimic, pentru că îi plăcea viaţa trăită din plin. Cu spontaneitate, naturaleţe, cu dăruire şi bucurie, nepăsându-i de regulile impuse de alţii! Revenind la obsesivul laitmotiv cu silueta ideală, ca să o atingi, nimic nu e mai sigur decât înfometarea.
Ce pilule – minune, soluţii, tincturi, ceaiuri, tortură fizică la antrenamente, cel mai simplu este să nu mănânci. Iar foamea, o spun şi „ştiinţificii”, este un adevărat medicament. I-auziţi ce susţin unii experţi în materie: „o cură de post este mai reconfortantă decât orice vacanţă de vis”. Cum e posibil? Cică organismul se înarmează împotriva lipsei de hrană şi produce, după vreo 3-4 zile, o cantitate mai mare de serotonină, zglobiul acela de hormon care ne aduce buna dispoziţie şi ne eliberează de tensiunea stresului. Păi nu-i aşa că-i simplu de tot? Nu mai mâncăm, şi gata, aplicăm terapia postului care ne regenerează şi ne aduce într-o stare de euforie. Pentru noi nici nu e greu, că doar trăim într-o ţară tristă (inflația, ROBOR-ul, cursul valutar, toate cresc) plină de humor!
