La trei zile dupa ce au sustinut pe teren propriu primul amical din aceasta vara, in care au invins Dinamo cu 31-24, handbalistii bacauani bifeaza si primul test extern din intersezon. Drumul este acelasi pe care “studentii” l-au efectuat la ultima deplasare din sezonul precent, desfasurata la inceputul lunii mai. Elevii lui Gabriel Armanu au fost invinsi atunci de CSU Universitatea Suceava (27-28), pentru ca la finalul acestei saptamani sa aiba ocazia de a contura o revansa amicala. Testul cu CSU Suceava va avea loc sambata, 24 iulie, cu incepere de la ora 11.00.
Acest meci de verificare este si prima intalnire dintre Florin Dospinescu si fosta sa echipa. Jucatorul a fost transferat de Stiinta MD de la Suceava pentru a acoperi postul de extrema stanga, dupa plecarea lui Chike Onyejekwe la Constanta. Pentru jocul de sambata, Stiinta Municipal Dedeman va conta pe acelasi efectiv de 12 jucatori cu care a abordat testul cu Dinamo, in plus fiind posibila recuperarea lui Rares Paunica (accidentat la un antrenament). Internationalii de tineret Cristian Ghita, Alexandru Tarata, Stefan Grigoras si Gabriel Bujor sunt in cantonament cu echipa nationala, pentru ca in intervalul 27 iulie – 9 august sa participe la turneul final al Campionatelor Europene.
Handbal masculin / Amical extern
Dana Popa















