luni, 8 decembrie 2025

Halda de la CIC va fi ecologizata

Halda de fosfogips, apartinând fostului combinat de ingrasaminte chimice, va fi ecologizata printr-un proiect derulat de Ministerul Mediului cu fonduri europene. Trecut inca de la finele lui 2011 in domeniul public al municipiului Bacau, depozitul de pe platforma Sofert Bacau urmeaza a fi neutralizat.

Ministerul Mediului va ecologiza, cu fonduri europene, halda de fosfogips de pe platforma Sofert din Bacau. Pe 8 februarie 2012, autoritatile au declarat eligibil proiectul de mediu, neutralizarea depozitului facând parte dintr-un proiect mai amplu de mediu, derulat sub tutela ministerului de resort. Discutiile privitoare la oportunitatea ecologizarii haldei au fost initiate inca de anul trecut când prefectul Constantin Scripat a participat la ultima sedinta a Consiliului Local (CL) Bacau. Reprezentantul Guvernului in teritoriu a solicitat alesilor sa promoveze un proiect de hotarâre prin care municipalitatea accepta donatia facuta de Amurco, proprietarul haldei. Pentru ca proiectul de ecologizare sa fie declarat eligibil, depozitul fostului combinat de ingrasaminte chimice trebuia trecut in domeniul public al municipiului. In acest sens, alesii locali au acceptat donatia facuta de proprietarul haldei, in urma donatiei patrimoniul municipalitatii imbogatindu-se cu un teren de 62.000 de metri patrati (n.r. – vezi articol: "Bacaul va scapa de halda de fosfogips: Ministerul Mediului vrea sa finanteze un proiect de ecologizare in municipiu"). Ulterior, la sedinta CL Bacau din 31 ianuarie, alesii au modificat hotarârea prin care acceptau, in decembrie 2011, donatia Amurco.
Prefectul Scripat, promotorul proiectului vizând ecologizarea haldei, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca multumeste consilierilor locali care au inteles sa lucreze in folosul bacauanilor.
"Iata ca acest proiect este pe punctul sa se materializeze in cursul acestui an. Proiectul a fost declarat eligibil si va intra la finantare. Le multumesc consilierilor locali care au inteles ca acest proiect se adreseaza in primul rând bacauanilor. Ma bucur ca am reusit sa impunem acest proiect pe lista Ministerului Mediului, chiar daca administratia Stavarache a fost reticenta de la bun inceput. Cu toata bataia de joc manifestata de o parte a presei, iata ca alesii bacauanilor au inteles mai bine ca administratia Stavarache ca era nevoie de ecologizarea haldei", a afirmat Scripat.

Proiectul de ecologizare facut de poluator

Reprezentantii autoritatilor de mediu afirma ca proiectul de ecologizare a depozitului de la CIC va fi realizat pe banii poluatorului, Amurco urmând sa deconteze aceste costuri. Studiul de ecologizare, cu devizul general de lucrari, va ajunge la Primaria Bacau care va scoate la licitatie contractul de executare a ecologizarii. "Pe ultima suta de metri s-a obtinut finantare pentru acest proiect important pentru Bacau. In perioada urmatoare, Amurco va incheia un contract cu o firma specializata in elaborarea proiectelor de ecologizare. Poluatorul va finanta studiul de fezabilitate. Studiul va da o solutie in ceea ce priveste modalitatea de ecologizare. Dupa ce va primi toate avizele, inclusiv al nostru, proiectul va ajunge la Primaria Bacau care va trebui sa demareze procedura de licitatie pentru lucrarile de ecologizare", a afirmat Paul Toderica, seful Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului. El a mai spus ca valoarea totala a lucrarilor va fi stabilita prin studiul ce va fi finantat de Amurco. "In urmatoarele doua luni speram ca acest proiect sa fie finalizat, iar la finalul primaverii sa fie demarata licitatia privind ecologizarea haldei. Ne dorim ca in acest an sa fie demarate si lucrarile la acest proiect", a precizat Toderica.

Bacaul are un aer „murdar”

In ultimii ani, municipiul Bacau a fost nominalizat in mod frecvent printre orasele cu o calitate proasta a aerului. Poluatorii traditionali ai Bacaului sunt societatea de termoficare, respectiv Amurco. Municipiul sufera si la capitolul spatiu verde pe cap de locuitor, situându-se cu mult sub limita minima acceptata in Uniunea Europeana. Lipsa unei sosele de centura complica si mai mult situatia Bacaului, zeci de mii de vehicule tranzitând orasul in fiecare saptamâna. Traficul de tranzit contribuie in mod semnificativ la poluarea municipiului.
Lucian Bogdanel



spot_img