Unora nu vă place guguștiucul. Știu. De gustibus. Acesta își tot strigă obsedant numele, ca nu cumva să uităm cine este, și, pe unii dintre noi, ne stresează. Eu îl ador. Este un fel de Don Quijote al păsărilor, un inocent al zborului. Are vocație de familist convins. Osârdia pe care o dovedește în construirea/ apărarea cuibului este de-a dreptul tulburătoare. Nu lipsesc, firește, tâlharii aerului, tot felul de răpitori care-i stingheresc ființarea, dar, ca un Sisif înaripat, el reconstruiește mereu. Dacă există scriitori și în lumea păsărilor, cu siguranță, guguștiucul face parte din galeria marilor inocenți ai literaturii aviare.
…Gestionam discret aventurile ludice ale nepoților mei în parc. Deodată, strident, în peisaj a apărut un grup aruncat în uniforme electorale. Un cameraman care aștepta de patru ani mana cerească a acestui job le fixa uniformiștilor privirile optimiste, seducătoare, zămislite dintr-o platformă electorală cu glas de sirenă. Un fel de căprar electoral avea grijă ca grupul înarmat cu pliante electorale să-și facă treaba. Privirile de răpitori electorali scanau peisajul, pliantele erau oferite cu o gentilețe ușor comică, dacă nu caraghioasă, zămislită dintr-un mercenariat al persuasiunii. Existau și unii care, condescendent, primeau pliantele. Deodată, l-am auzit pe căprarul electoral zicând către un coleg de armie pliantistă: ,,Vezi că mai este un guguștiuc pe banca aceea; după copac!”
Firește, mi-am zis, căprarul n-avea în tărtăcuță decât imaginea aceasta a guguștiucului, prezentă, ca apendice care nuanțează, și în DEX: ,,Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat”. Nu m-a surprins folosirea termenului ca atare, guguștiuc. Dacă zicea ,,este un guguștiuc”, mai treacă-meargă. Dar a zis ,,mai este un guguștiuc”. Pentru acești răpitori electorali, toți cetățenii erau niște ,,guguștiuci”, naivi de serviciu, victime sigure ale minciunilor electorale.
