19 aprilie 2024
EvenimentGrefierii protestează azi

Grefierii protestează azi

Grefierii protestează miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 10:00, împotriva proiectului de anulare a pensiilor de serviciu supus astăzi votului deputaților. Sindicaliștii vor întrerupe lucrul și vor ieși în faţa instanţelor şi a parchetelor.

Sindicaliștii grefierilor susțin că, deși Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților miercuri.

„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze o primă acțiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, conchide Sindicatul grefierilor.



Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri