Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au intervenit pentru stoparea depozitării necontrolate de deșeuri pe malul râului Siret, în comuna Buhoci.
În urma unor verificări efectuate în teren, inspectorii de mediu au descoperit cantități importante de deșeuri depozitate pe malul stâng al râului, la doar câțiva metri de luciul apei. Zona afectată se află în interiorul ariei naturale protejate de interes comunitar ROSCI0434 „Siretul Mijlociu”, fapt care amplifică gravitatea situației.
Potrivit Gărzii de Mediu, depozitarea deșeurilor a pornit de la o decizie administrativă prin care autoritatea locală a ales să amplaseze temporar în zonă cantități semnificative de materiale provenite din lucrări de infrastructură, respectiv decopertări asfaltice. Este vorba despre sute de metri cubi de beton și pământ rezultate în urma lucrărilor.
Această practică a generat însă un efect în lanț. După apariția depozitelor inițiale, unii cetățeni au început să arunce în același perimetru deșeuri vegetale, plastice și resturi menajere, transformând treptat malul râului într-un spațiu de depozitare necontrolată.
Pentru nerespectarea regimului deșeurilor, comisarii Gărzii de Mediu au sancționat administrația publică locală responsabilă cu o amendă contravențională în valoare de 50.000 de lei.
Totodată, au fost dispuse măsuri urgente de salubrizare a zonei afectate, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor către operatori autorizați pentru gestionarea acestora.
Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu subliniază că obiectivul acestor controale este protejarea ariilor naturale și a cursurilor de apă, precum și restabilirea stării de normalitate în zonele afectate de poluare.
„Administrațiile publice trebuie să fie un exemplu de bune practici pentru comunitate. Natura și malurile apelor nu pot deveni, sub nicio formă, soluții de compromis pentru gestionarea deșeurilor”, au transmis reprezentanții instituției.
















