In aceasta saptamâna, echipele bacauane vor efectua ultimele verificari dinaintea startului de retur
FCM – Aerostar
O saptamâna si jumatate; atât a mai ramas pâna la reluarea campionatului ligii a treia. E vremea ultimelor retusuri inainte de startul returului. Si, evident, a ultimelor partide de verificare. Lidera Seriei l a esalonului trei a decis ca repetitia de final sa aiba loc vineri, de la ora 15.00, ora primei etape. Adversara este o colega de serie, Aerostar, iar confruntarea va avea loc, dupa toate probabilitatile, pe terenul "Stiinta".
Prestatie remarcabila
"Galben-albastrii" vor menaja astfel suprafata de joc a "Municipalului" si vor reveni pe "Stiinta", acolo unde sâmbata trecuta au oferit o prestatie remarcabila. Elevii lui Gheorghe Poenaru s-au impus cu 2-1 contra divizionarei B, FC Botosani la capatul unui joc antrenant. "Sper sa ne pastram acest tonus si aceasta atitudine pozitiva si la testul cu Aerostarul, dar mai ales in campionat", a spus antrenorul Poenaru.
Modificari in program
Adversara de vineri a FCM-ului, Aerostar a fost nevoita sa-si modifice in doua rânduri programul amicalelor. In ambele situatii de vina a fost Petrotub Roman. Romascanii au anulat atât meciul de sâmbata trecuta contra "aviatorilor", cât si cel care trebuia sa se dispute ieri. Echipa lui Gogu Munteanu s-a reorientat spre un joc cu Biruinta Buhusi, câstigat cu 4-2, pentru ca ieri sa intâlneasca o alta formatie de liga inferioara, Mesagerul. Si de aceasta data scorul a fost de 4-2, insa in favoarea Mesagerului, care a punctat prin Corneanu, Mironescu (2) si Iurchievici. Pentru Aerostar au punctat R. Cojocaru si Ichim.
Greu cu zapada
Program modificat si pentru Sport Club Bacau. Elevii lui Ciprian Panait au ramas "pe sec" la finalul saptamânii trecute, atunci când zapada i-a impiedicat sa sustina testul contra Otelului ll Galati. Sport Club va intâlni astazi o alta formatie galateana, Dunarea, intr-un meci programat in deplasare, pentru ca in week-end, sa joace impotriva Ceahlaului Piatra Neamt, probabil tot departe de propriul teren.















