Victorioși cu 2-0 (0-0), contra Unirii Braniștea grație golului înscris de Marius Matei și a super-reușitei semnate de Nicolas Constaninescu, „aviatorii” și-au asigurat participarea în 1-4 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului
Divizionara C Aerostar Bacău zboară. Pe teren și în clasament. Vineri, în penultima etapă a sezonului regulat, „aviatorii” au învins acasă cu 2-0 (0-0) pe Unirea Braniștea, revenind pe podiumul Seriei 1 și asigurându-și prezența în play-off-ul campionatului. Deși aveau în față cel mai prolific adversar al seriei (42 de goluri marcate, dintre care nu mai puțin de șapte runda trecută, în poarta Râmnicului Sărat), „aviatorii” nu au dat nicio șansă Braniștei. Și, pentru a doua săptămână la rând, au obținut un rezultat pozitiv în inferioritate numerică.
Într-o formulă de echipă mai verde decât iarba primăverii (ani de naștere de la 2001 în jos până la 2007), elevii lui Andrei Vatră, Dan Bolfă și Adi Iosub au deschis scorul în minutul 55 al jocului de vineri grație lui Marius Matei, care a transformat în gol o pasă a lui Șchiopu.
După alte trei minute, băcăuanii au rămas în zece oameni, Marian Prențu fiind eliminat pentru două cartonașe galbene. Spre meritul lor, gazdele nu au acuzat șocul. Dimpotrivă, au strâns rândurile și, printr-o excelentă organizare tactică, dublată de o condiție fizică de invidiat, au reușit nu doar să nu primească gol, ci să-și majoreze avantajul.
Golul de 2-0 a fost o adevărată bijuterie și a fost înscris de Nicolas Constantinescu, care, după ce a dislocat apărarea adversă printr-o cursă impetuoasă de peste 40 de metri, a finalizat printr-o execuție de mare eleganță. Iar scorul final putea fi și mai mare, Șchiopu, Matei, Constantinescu și Pantelei dând mari emoții oaspeților.
În formula Tancău- Bobârnac (min. 88 Pantelei), Prențu, Benchea, Apetrei- Catău (min. 69 Padovei), M. Matei, Telcean (min. 88 Oancea), Șchiopu (min. 80 Acatrinei)- Bălășel- N. Constantinescu (min. 88 Juncu), Aerostar bifează a 11-a victorie stagională și privește către play-off. Sâmbătă, de la ora 15.00, stadionul „Letea” va găzdui derby-ul băcăuan al Seriei 1, CSM primind vizita liderei FC.