vineri, 19 decembrie 2025

Fotbal / Cupa Romaniei: Dupa 20 de ani

Caravana "Drumul mingii" trece azi prin Bacau, la manifestare fiind invitati si doi jucatori ai FCM Bacau, echipa care in 1991 a fost la un pas de a cuceri Cupa României

Mihalachioaie si Ursu

"Drumul mingii", proiect initiat de sponsorul principal al Cupei României la fotbal, nu putea ocoli Bacaul. In drumul sau spre Brasov, gazda din acest an a finalei competitiei KO, caravana se va opri in aceasta dimineata, in jurul orei 8.30, in Bacau, punctul de intâlnire fiind fixat in fata hotelului "Decebal". La eveniment au fost invitati si doi jucatori ai FCM Bacau, Ionel Mihalachioaie si Ionut Ursu. "Ne bucura faptul ca doi dintre fotbalistii clubului nostru au fost solicitati pentru a participa la aceasta manifestare", a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie.

Parcurs-snur

"Drumul mingii" trece prin Bacau la fix 20 de ani distanta de la finala Cupei României pe care echipa fanion a judetului a sustinut-o in compania Universitatii Craiova. In 1990-’91, FCM Bacau, care evolua pe atunci sub titulatura FC Bacau, a avut un parcurs-snur pâna in finala competititiei. Formatia pregatita in acele timpuri de regretatii Mircea Nedelcu si Vasile Panait a eliminat, rând pe rând, echipele Carpati Agnita (scor 1-0), Muresul Toplita (1-0), FC Arges (1-2 si 2-0) si Inter Sibiu (0-0 si 1-0).

Golul lui Burleanu

Semifinala cu Inter Sibiu a fost una pe muchie de cutit. In tur s-a terminat 0-0, astfel incât calificarea urma sa se decida in returul programat pe 29 mai, pe "Municipalul" bacauan. Gazdele aveau o echipa din care nu lipseau Nicu Alexa, Cornel Fâsic, Sorin Condurache, Giani Capusa si Gica Burleanu, in timp ce oaspetii mizau, printre altii, pe Gica Mihali, Adrian Vasâi si Dorinel Munteanu, actualul antrenor al liderei Ligii l, Otelul Galati. FC Bacau s-a impus cu 1-0, gratie unui gol marcat in minutul 88 de Burleanu, care a sanctionat o bâlbâiala a defensivei adverse, conduse de Voicila.

"Nasul" Craciunescu

In finala desfasurata pe "23 August" din Bucuresti, bacauanii s-au izbit de proaspata campioana a tarii, Universitatea Craiova si, in special, de arbitrajul ostil al lui Ion Craciunescu, care, peste ani, avea sa ajunga presedintele clubului din Banie! Oltenii au deschis scorul in minutul 48, prin Zamfir, bacauanii au egalat gratie penalty-ului transformat de Vasile Jercalau, insa diferenta a fost facuta de golul marcat dintr-un ofsaid evident de Neagoe, in minutul 64. Bacaul avea sa incheie meciul in inferioritate numerica, portarul Alexa fiind eliminat de Craciunescu.

Fanion ridicat

"Craiova era mai buna decât noi, insa pe noi nu Craiova ne-a invins, ci Craciunescu", rememoreaza fostul mijlocas bacauan Gica Burleanu, care adauga: "La golul de 2-1, asistentulSalomir a ridicat in prima faza fanionul. M-am dus la Craciunescu, rugându-l sa se consulte cu tusierul, dar mi-a replicat sec: <Daca m-ai scoti un cuvânt, iti dau cartonas rosu>. Pâna la urma, Craciunescu si-a facut norma si la eliminari, trimitându-l in tribune pe Nicu Alexa".

"Fii atent, ca ti-o apar"

Actualul antrenor secund al FCM Bacau, Vasile Jercalau isi aminteste perfect scena penalty-ului pe care l-a transformat pentru scorul de 1-1. "In poarta lor era Prunea, care imi fusese coechipier la Dinamo si la lotul national de juniori", povesteste Jercalau. "Când mi-am fixat mingea, Prunea mi-a zis: «Fii atent, ca ti-o apar». Eu am fost atent, dar el n-a aparat-o", povesteste, zâmbind Jercalau. Intrebat când va mai juca Bacaul o finala de Cupa, Jercalau a zâmbit din nou: "Nu stiu, dar sper sa nu fie nevoie de inca 20 de ani".

Dan Sion



spot_img