26 aprilie 2024
ActualitateEvenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 16 iulie a.c , poliţiştii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Un barbat de 71 de ani municipiul Bacău, în timp ce se deplasa cu autoturismul, a acroşat un pieton de 55 de ani, din aceeaşi localitate, care se angajaze regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infacţiunii de vătămare corporală din culpă.


La data de 16 iulie a.c., în municipiul Bacău, s-a produs un eveniment rutier.
Un conducător auto în vârstă de 77 de ani, din mun. Bacău nu s-a încadrat corespunzător direcţiei de mers voite, a efectuat viraj dreapta, fără a se asigura corespunzător la schimbarea direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autobuzul, condus de un bărbat de 36 de ani. În urma producerii coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a două persoane, de 59 de ani şi de 80 de ani, ce aveau calitatea de pasageri în autobuz.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg.l alcool pur în aerul expirat, totodată s-a procedat la recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 17.40, poliţiştii au fost sesizaţi, despre faptul că, pe raza comunei Oituz a avut loc un eveniment rutier.
Un conducător auto de 24 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea autovehiculul, pe directia Braşov către Oneşti, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers la stânga şi a intrat în coliziune cu autovehiculul condus de un conducător auto de 55 ani din municipiul Braşov, care se angajase în depăşirea acestuia. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 55 de ani.
Ambii conducatori auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



Poliţiştii recomandă conducătorilor auto:

Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!
Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri