duminică, 14 decembrie 2025

– completarea broșurii, semne permise pe foaie și cum se corectează greșelile

Evaluarea Națională 2021 – Regulile pe care profesorii asistenți le vor transmite elevilor în ziua examenului

Elevii au voie să facă sublinieri de cuvinte la proba de limba română de la Evaluarea Națională 2021 și pot desena pe foaia de examen la matematică diferite marcaje sau completări pe figurile geometrice, fără ca acestea să fie considerate semne și să anuleze lucrarea, cu creionul stiloul sau pix cu cerneală albastră, precizează edupedu.ro. Toate aceste indicații sunt cuprinse în adresa Ministerului Educației nr 29.582 trimisă în toate școlile, pentru comisiile de la Evaluarea Națională 2021.

Aceste precizări au fost făcute pentru instruirea profesorilor asistenți, cei care vor supraveghea elevii din splile de examen și care trbuie să le spună candidaților la Evaluarea Națională aceste reguli.

Pentru prima dată la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a, subiectele nu mai vin separat, pe o foaie și rezolvarea nu mai trebuie făcută separat, pe o altă foaie. Acum subiectele vin pe o broșură, pe foile căreia elevii scriu și rezolvările. Pentru subiectele de tip grilă rezolvările pot fi făcute pe ciornă.



Timpul de completare a spațiilor din colțul lucrării, cele care cuprind numele elevului, școala și localitatea este de 15 minute și nu se calculează ca timp de examen, ci abia după terminarea acestor operațiuni birocratice începe cronometrarea celor 120 de minute cât durează proba propriu-zisă, potrivit procedurii.

„La probele scrise ale evaluării naționale 2021 elevii primesc subiectele formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora în săli, în 3 locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga prin capsare în alte 2 locuri, situate între cele 3 locuri inițiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea 5 capse; broșura se predă la finalul probei și, întrucât conține subiecte, aceasta nu rămâne în posesia candidaților”, potrivit documentului ministerial.

„Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere, necompletate, se barează, adică se marchează cu litera Z”, se mai arată în adresă. Fl.Ș.



spot_img