Prin secolul al XVIII-lea, realizându-se saltul de la milă la filantropie, în Țara Românească și Moldova au fost înființate instituții de asistare a săracilor.

Inițiativa particulară și Biserica au jucat rolul de pionieri ai carității. Treptat, statul a preluat unele dintre aceste preocupări, extinzându-și sprijinul și pentru cei afectați de varii dezastre naturale.

Este de europeană poveste cum a eșuat un proiect cu nuanțe de sprijin/ asistență socială la Rotunda-Gura Văii. Bunele intenții ale guvernanților – care au investit o sută de miliarde de lei vechi ca să le construiască un sat nou — nefiind armonizate cu mentalitățile/ tradițiile cetățenilor romi sinistrați, au eșuat.

Foștii sinistrați, nemulțumiți de zona în care au fost amplasați, au părăsit Rotunda. Dar nu oricum, ci devastând investiția. Casele părăsite par acum elemente ale unui platou de filmare cu accente de SF-horror. Paguba este de vreo 55 de miliarde de lei vechi, dar, în dulce tradiție mioritică, devastatorii rămân autori neidentificați. Autoritățile locale au încercat/ încearcă, fără succes, să vândă aceste… amintiri triste ale fostelor case…

Ce-mi spune mie eșecul Rotunda? Că o investiție de acest gen nu trebuie să reprezinte doar rezultatul unei decizii politice (eventual electorale) și pur contabile. În asemenea situații, psihologul, sociologul, futurologul și mediatorul social trebuie să fie vedetele zămislirii proiectului.

Altfel, eșecul este garantat. Oamenii nu sunt obiecte. Ființe cu doruri, cu tradiții care locuiesc de veacuri în genele lor, cu abc-ul dialogului democratic în formare, ei nu acceptă statutul de paria ai comunității. Dacă le vorbești politicienilor despre sociologi, psihologi sau futurologi îți vor râde în nas.

În lumea democrației consolidate, aceștia sunt cei mai prețuiți consilieri ai factorilor de decizie. Suntem profesioniști ai credinței potrivit căreia învățăm din eșecuri. Din păcate, strategia aceasta este prea costisitoare și chiar inutilă.