23 aprilie 2024
ActualitateElena Cosma se întoarce în Consiliul Județean

Elena Cosma se întoarce în Consiliul Județean

Aleșii băcăuanilor se vor întâlni joi, 28 decembrie, ora 10.00, în sala mare a Palatului Administrativ pentru ultima ședință din acest an a Consiliului Județean (CJ).

Ordinea de zi cuprinde opt proiecte, mai puține decât cea a ședinței extraordinare din 18 decembrie. Vor fi dezbătute și votate taxele și tarifele aplicabile în 2018, altele decât cele prevăzute în Codul Fiscal, indemnizația membrilor Comisiei de Orientare Școlară, organizarea rețelei școlare de învățământ special și modificarea organigramei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

De asemenea, va fi rediscutat proiectul privind validarea mandatului de consilier județean al Elenei Cosma, următorul supleant pe lista Partidului Social Românesc (PSRO) după Gabriel Bostan, care a demisionat.



Proiectul de validare al Elenei Cosma în funcția de consilier județean a mai fost dezbătut de aleși în ședința din 31 octombrie, dar nu a primit numărul de voturi necesar validării, aleșii PSD abținându-se de la vot.

Și atunci, ca și acum, Elena Cosma îndeplinea toate condițiile cerute de legislație pentru a-l înlocui pe Gabriel Bostan în CJ Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri