“Dar între voi nu va fi aşa: ci oricare va vrea să fie între voi mai mare să vă fie slugă; şi cel ce vrea să fie între voi întâiul să fie tuturor slugă căci şi Fiul Omului n-a venit ca să-L slujească alţii, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”(Marcu X,43-45).
Sunt cuvinte ce ne rețin atenția spre finalul Evangheliei din Duminica aceasta-a cincea din Postul Mare . Sunt concluzia firească la cererea pe care Ioan și Iacob o adresează Domnului Iisus : “ Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta” (Marcu 10,37)și ne duc cu gândul la o alta concluzie rostită de Mântuitorul : “Cel ce se va înălța pe sine se va smeri și cel ce se va smeri se va înălța” auzită de noi în Duminica Vameșului și Fariseului.
Cuvintele Mântuitorului sunt un arc peste timp având aceeaşi profunzime şi atunci când au fost rostite acum două mii de ani și pentru noi cei de astăzi. Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cuprinşi de ceaţa iluziilor propriilor aşteptări vin la Domnul Iisus cu cererea de a sta “în Slava Ta” unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Învăţătorului. Acești ucenici ca și ceilalți despre care se face vorbire în pildele zise de Iisus au uitat ce este smerenia ,au uitat ce este slujirea! Au uitat cine este cel dintâi ! Au uitat că slujirea adevarătă este cea care te înalță !
Dintre toate lucrurile pe care trebuie să le învețe omul, smerenia este lucrul cel mai greu. De aceea Domnul Iisus și-a făcut cunoscută învățătura Lui despre semerenie în termenii cei mai limpezi cu putință, atât în cuvânt, cât și în faptă, așa încât nimeni să nu poată pune la îndoială însemnătatea de nemăsurat și de neînlăturat a smereniei, în lucrarea de mântuire a omului.
De aceea El a luat trup omenesc întocmai ca al lui Adam. Nu este aceasta, în sine, o lecție destul de limpede, despre smerenia pe care trebuie să o învețe oamenii cei păcătoși ? Domnul a repetat această lecție prin Nașterea Lui, prin patimile, jertfa, moartea și Învierea Sa. Cu toate acestea, oamenii au socotit că învățătura despre smerenie este cea mai grea de priceput și la fel de greu este să o pună în lucrare. Chiar și ucenicii lui Hristos care fuseseră dimpreună cu bunul și smeritul lor Domn în fiecare zi , nu au fost în stare să înțeleagă bunătatea Lui și nici să învețe smerenia Lui. Prin asemenea exemplu Domnul vrea să-i învețe pe oameni smerenia, singura, fără de care întreaga zidire a mântuirii se va fi ridicat fără temelie. Domnul voiește să-i deprindă pe oameni ce este slujirea din iubire, cea care aduce întâietate și care dă valoare creștinismului.
De ce pune slujirea, smerenia, iubirea mai presus de orice altceva? Răspunsul este simplu : dacă creştinismul este ceva, atunci este iubire şi mai mult decât atât ! Creştinismul este iubire militantă. Este iubirea în acţiune. Este iubirea pornită să slujească. Este iubirea care se sacrifică pe sine. Este iubirea ce îşi are temelia în iubirea lui Hristos care a venit “nu ca să i se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”(Matei 20,28).
Pr. Liviu Burlacu
Centrul Izvorul Tămăduirii-Bacău
