19 aprilie 2024
ActualitateDosarul crimei de pe Aleea Ghioceilor a ajuns la CEDO

Dosarul crimei de pe Aleea Ghioceilor a ajuns la CEDO

„Solicit daune morale în cuantum de 350.000 euro pentru cei 14 ani cât a durat procesul şi am purtat stigmatul de ucigaş şi tâlhar”, precizează, în acţiunea deschisă la CEDO, Vasile V., inculpatul judecat pentru omor şi tâlhărie calificată şi achitat definitiv. „Fac dovada faptului că am fost efectiv vânat şi trimis în judecată pentru o crimă pe care nu am făcut-o”, sunt acuzaţiile bărbatului.

Anul trecut, după aproape 14 ani de cercetări, Vasile V., fost profesor la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, trimis în judecată pentru uciderea asistentei medicale de la Spitalul Judeţean Bacău, Cornelia Geanina Marinovici (32 de ani), dar şi pentru tâlhărie calificată, a fost achitat definitiv. Practic, două instanţe l-au găsit nevinovat.

După ce Tribunalul Bacău a decis în favoarea inculpatului, motivat de faptul că nu există probe că el a săvârşit infracţiunile, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Vasile V. se îndreaptă acum împotriva statului român, într-o acţiune deschisă la CEDO, cu acuzaţii grave la adresa procurorilor. Prin avocatul Liviu Ghioc, el cere condamnarea statului român şi o despăgubire de 350.000 euro pentru încălcarea unor drepturi.



Bărbatul acuzat de fapte grave reclamă că ancheta a fost excesiv de lungă, fiind încălcate dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. „Mi s-a încălcat dreptul de a fi informat asupra acesteia (…). Invoc şi faptul că, după ce s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală prin Ordonanţa din 17.07.2013, aceasta a fost infirmată de Procurorul şef prin Ordonanţa din 16.12.2013 şi am fost trimis în judecată fără a se mai administra nici măcar o probă!!! Invoc încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită faptului că Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a declarat după achitarea mea că aceasta este o eroare. (…) Cercetările s-au efectuat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi au durat 11 ani, astfel că pe 13.05.2014 s-a dispus trimiterea mea în judecată. Menţionez că Tribunalul Bacău, după 2 ani de zile, a dispus achitarea mea, deoarece nu am săvârşit eu fapta, iar hotărârea a rămas definitivă”, arată Vasile V. în acţiune.

„Părinţii elevilor mei au făcut cereri să fiu dat afară”

„Solicit daune morale în cuantum de 350.000 euro pentru cei 14 ani cât a durat procesul şi am purtat stigmatul de ucigaş şi tâlhar. Toţi prietenii, rudele, cunoştinţele, colegii, familia, vecinii, elevii mei şi părinţii lor şi toată lumea care mă cunoştea mă priveau şi se comportau cu mine ca şi cu un ucigaş!”, sunt câteva din motivele pentru care bărbatul s-a adresat CEDO. Acţiunea sa este, mai presus de toate, o mărturie despre cum poate un dosar penal să distrugă viaţa unui om, despre toate chinurile îndurate care l-au împins, în cele din urmă, să ia decizia de a pleca din ţară.

„Părinţii elevilor mei au făcut cereri la conducerea şcolii să fiu dat afară deoarece altfel îşi vor retrage copiii de la acea şcoală pentru că nu doresc ca aceştia să facă cursuri cu un criminal. Colegii de serviciu, prietenii şi toate cunoştinţele m-au marginalizat şi m-au exclus din colectivitate, astfel că am devenit un paria. Nemairezistând acestor presiuni, am fost nevoit să-mi dau demisia şi să plec din ţară. În aceste condiţii, am emigrat în Franţa, fiind nevoit să plec într-o ţară în care nu mă cunoştea nimeni pentru a nu mai purta acest stigmat. Astfel, din profesorul cu o carieră foarte promiţătoare, am devenit muncitor necalificat în construcţii”, mărturiseşte Vasile V.

„Este greu de explicat în cuvinte cât am putut suferi în aceşti 14 ani şi depresia în care am căzut ştiind că sunt nevoit să plec din propria mea ţară, să renunţ la familie, la serviciu, la carieră, la prieteni, la toate visurile şi ambiţiile mele şi să plec printre străini. Am fost nevoit să renunţ la tot ce este important în viaţa unui om şi vreme de 14 ani am fost supus unui stres şi la suferinţe psihice inimaginabile. Din aceste motive, consider că daunele morale pe care le solicit sunt rezonabile deoarece mi-au fost «furaţi» 14 ani din viaţă, 14 ani pe care nu mi-i poate da nimeni înapoi.”

„Am fost efectiv vânat…”

Vasile V. critică dur modul în care a fost anchetat şi scos vinovat fără probe, dar şi tergiversarea cercetărilor: „De fiecare dată am arătat că eu nu am săvârşit această faptă abominabilă şi nu sunt vinovat. De altfel, din tot dosarul de urmărire penală reiese clar faptul că nu am săvârşit fapta de omor şi cea de tâlhărie. Anexez rechizitoriul prin care am fost trimis în judecată şi expun şi argumentele mele prin care fac dovada faptului că am fost efectiv vânat şi trimis în judecată pentru o crimă pe care nu am făcut-o. (…)

Dacă Parchetul ar fi făcut cercetările într-un termen rezonabil, aş fi fost afectat mai puţin, iar dacă cercetările ar fi fost făcute cu conştiinciozitate, atunci acuzaţiile împotriva mea ar fi fost retrase.” Bărbatul mai acuză că, după ce a părăsit ţara şi s-a stabilit în Franţa, i-a fost încălcat şi cel mai elementar drept la apărare, respectiv faptul că procurorul desemnat să instrumenteze dosarul nu l-a citat pentru a fi audiat şi a avea posibilitatea de a aduce probe în apărarea sa.

„Procurorul care a instrumentat dosarul vreme de 10 ani a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru că nu sunt eu autorul faptei, iar după ce această ordonanţă a fost desfiinţată de Primul Procuror, procurorul criminalist desemnat să soluţioneze dosarul m-a trimis în judecată fără să mai administreze absolut nicio probă, fără să încerce măcar să mă audieze deşi îi adusesem la cunoştinţă adresa mea din Franţa, aşa cum de altfel recunoaşte şi el în rechizitoriu. Această tergiversare a cercetării penale şi a instrumentării dosarului de către procurorul de caz mi-a adus grave prejudicii morale, aducându-mă în pragul disperării şi fiind nevoit să iau decizii ce mi-au schimbat definitiv şi iremediabil cursul vieţii”, sunt acuzaţiile singurului suspect aflat în atenţia anchetatorilor.

Conform rechizitoriului, pe 14.06.2003, în jurul orei 16.00, inculpatul ar fi mers la locuinţa victimei Marinovici Cornelia-Geanina (Aleea Ghioceilor) pentru a-i solicita o sumă de bani. „A intrat în locuinţă cu acordul ei, după care, pe fondul unei discuţii, în legătură cu banii, a lovit-o pe victimă în cap, de mai multe ori, în special în zona cefei, cu un ciocan pentru bătut şniţele, apoi a înjunghiat-o cu un cuţit în gât şi piept, provocându-i leziuni care au dus la moartea femeii.” (rechizitoriu) Curios este, însă, mobilul crimei – o sumă de bani, în condiţiile în care tot anchetatorii spun în rechizitoriu că „asupra victimei au fost găsite bijuterii, iar într-o haină aflată în şifonier, în unul dintre dormitoare, a fost găsită suma de 200 euro”. Prin achitarea singurului suspect, crima ramâne cu autor necunoscut.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri