27 aprilie 2024
ActualitateDosare penale la regimul circulaţiei

Dosare penale la regimul circulaţiei

La data de 12 martie a.c., o patrulă de poliţie rutieră din Comăneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2G, a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 44 de ani, din comuna Balcani, care conducea un autoturism având permisul de conducere anulat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul anulat.



La aceeaşi dată, în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în trafic, pe DN 12 A, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Ghimeş Făget care se afla sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în trafic pe raza comunei Căiuţi un oneştean de 44 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară aflându-se sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

O patrulă de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2 în localitatea Sascut, în jurul orei 01.30 a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri