În curând, campania electorală pentru prezidențiale va da în clocotul firesc. Vă invit, după o sugestie a lui Constantin Călin („Mâinile în compania electorală”, în volumul „În plină lumină”,Bacău, Editura Babel 2019) să urmăriți și discursul… mâinilor candidaților și susținătorilor acestora…

„Invizibile de-a lungul «mandatului», zice universitarul Constantin Călin, mâinile […] sunt arătate insistent, prin gesturi care se vor retorice, în campania electorală […]. Cutare dintre ei ridică antebrațele până în dreptul ficatului, cutare ajunge cu ele la linia feței.

Unghiurile, distanțele dintre palme și cele dintre degete au un rol important în conturarea mesajului. Însă majoritatea le ratează. Cel cu antebrațele lăsate mai jos vrea să pară modest și calm, dar dacă are palmele arcuite îmi pare un ins ce cocoloșește ceva […]. Când palmele sunt aproape de pectorali, îmi evocă un acordeonist care nu și-a terminat numărul. Un cântăreț de «populare» […].

Când, de exemplu, n-ai exercițiul vorbitului în public,n-o să nimerești niciodată poziția mâinilor care să te înfățișeze ca orator. Eu și alții ne mai uităm și la cap. Degeaba figura cu mâinile, dacă nu se potrivește cu expresia lui. Cel cu palmele sus, depărtate, rigide, cu degetele răsfirate și unghiile tăiate scurt vrea, desigur, să treacă în ochii privitorilor drept un cleanly. Un doctor înaintea unei operații. Imediat vine întrebarea: tipul e într-adevăr aseptic, cum vrea să pară? Nu cumva e un mic șarlatan, un scamator?”.

Am găsit și la Mircea Eliade („Profetism românesc”, București, Editura Roza vânturilor, 1990, p. 112) un asemenea discurs despre mâini: „Nu zâmbi. Ai observat mâinile oamenilor, mâinile prietenilor d-tale, cum nu-și găsesc astâmpăr și creează neîncetat spațiul în jurul lor, și-l palpează, și se zbat, și se afirmă, mâini de om cu forme totdeauna noi? Sunt zile când observ aceste lucruri fără să ascult ce mi se vorbește […].Învață să privești mâinile, prietene…”