28 martie 2024
ActualitateDiscoverEU: Călătorii gratuite, cu trenul, în Europa, pentru tinerii majori

DiscoverEU: Călătorii gratuite, cu trenul, în Europa, pentru tinerii majori

Tinerii băcăuani, care au împlinit vârsta majoratului, se pot înscrie în programul DiscoverEU, prin care pot face călătorii cu trenul, gratuite, timp de o lună, prin toată Europa. Pentru aceasta, cei interesați vor trebui să se înscrie pe site-ul https://europa.eu/youth/discovereu_ro până la data de 26 octombrie.

Facilitatea este destinată tinerilor născuți între 1 iulie 2001 (inclusiv) și 31 decembrie 2003 (inclusiv). Cei care vor fi selectați vor avea posibilitatea să descopere Europa, prin intermediul unor călătorii gratuite cu trenul, la clasa a II-a, prin una sau mai multe țări europene, începând cu 1 martie 2022 și până pe 28 februarie 2023. La acest program vor avea acces și cei care au câștigat excursii europene gratuite în cadrul celor două runde din 2020, anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Astfel, călătoriile le vor permite tinerilor să experimenteze libertatea de circulație în UE, descoperind, totodată, diversitatea Europei, patrimoniul cultural și istoria acesteia.



Tinerii selectați pot călători într-una sau mai multe țări europene cel puțin o zi și cel mult 30 de zile. Perioada în care vor putea face călătoria cei selecționați e cuprinsă între 1 martie 2022 și 28 februarie 2023. De când a fost lansat programul, în 2018, aproape 70.000 de tineri au beneficiat de permise gratuite de călătorie prin Europa.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri