Cine i-a văzut dansând pe celebrii derviși rotitori, dacă au călătorit în lumea musulmană, nu-i mai poate uita. Pentru că dansul lor, bazat pe o formă de rotire ca formă a dhikr (rememorare sau pomenire a Divinului, în concepția Ordinului musulman Mevlevi, fondat în 1273) durează neîntrerupt zeci de minute, sub monitorizarea unui maestru, și este unic. Nu poți înțelege ușor cum nu amețesc dansatorii rotitori, dar ei atunci sunt de fapt într-o călătorie mistică, într-o ascensiune spirituală care dizolvă mentalul în sentimentul de iubire, într-o călătorie către „Cel Perfect”, către adevărul divin. Dansatorii nu mai sunt, practic, pe pământ decât fizic. Spiritual sunt în sfere înalte.
Nu știu cum își mai amintesc alțiide acești dansatori, dar eu am început să-i confund, până la un punct, cu minunații noștri politicieni de toate culorile, care fac dansuri rotitoare mai dihai ca maeștrii derviși. În jurul cui ar dansa politicienii noștri? Desigur, tot al câte unui „maestru”, al câte unui lider „spiritual”.
Nu-i asociez deloc pe excepționalii derviși cu politicienii români, doar că pe ultimii parcă îi văd – cum spuneam – tot mai des rotindu-se halucinant, făcând supoziții, opinând în stil politicianist și croind strategii și planuri de luptă (tot pe tărâm politic) elucubrante.
Nici nu aș putea spune acum care dintre politicieni sunt mai „derviși” decât alții, văzându-i cum se tot rotesc, dar nu pot să nu-l citez pe unul dintre ei, fost ministru, care vorbea, recent, tocmai despre „aiureala politică” de la noi. Or, când spui „aiureală” te cam gândești și la amețeală.
De un anume soi de amețeală îi bănuiam, la prima vedere, și pe dansatorii derviși. Am înțeles, însă, că ei chiar știu ce vor, chiar știu de ce fac ceea ce fac, pe când de cealaltă parte aiureala e numai… aiureală, nu „abilitate, istețime politică”, așa cum înțelegea prin politichie bietul diplomat și om politic Vasile Alecsandri.
Iar consecințele vor fi simțite de noi.
