Să fiu sincer, nu m-aș vedea vreodată ocupând un fotoliul de primar. Și asta nu pentru că nu m-aș considera competent. Dimpotrivă, cred că aș avea suficiente calități de bun gospodar care, din păcate, le lipsesc multor edili de pe la noi. Cert e că nu m-ar încânta să mă „gratuleze” vreun nemulțumit cu mai știu eu ce epitet, doar pentru că nu împărtășim aceleași convingeri…politice. Sigur că, în familie sau, undeva, în privat, poți să te contrazici pe astfel de tematici în maniera cea mai vulgar posibilă. Nu te aude, nu te vede nimeni. Altfel se pune problema atunci când te înjură pe holurile primăriei vreun nemulțumit, chiar dacă, să zicem, respectivul ar fi avut dreptate. În ultimii ani, mi s-a întâmplat să asist la astfel de secvențe (grotești, până la urmă).
Culmea e că, de fiecare dată, era invocat un drept democratic, dar care, în realitate, să fim sinceri, nu avea nicio susținere. Nu zic, poți să ceri, poți să contești, îți e permis chiar să și ridici tonul, dacă intenția ta e de a sublinia ceva. Evident, dacă nu atingi cumva demnitatea celui criticat de tine. E, cred, ceva ce ține de tine, personal, de ceea ce ești, cuvintele fiind, până la urmă, oglinda celui care le rostește. Era chiar o vorbă de duh care umbla, înainte vreme: De ce-njuri, mă, nu știi să dai?”. Și, apoi, să nu uităm că mai este și instrumentul democratic al votului pe care-l pui în urnă la următoarele alegeri.
Cinstit și lăutărește. E cel mai corect și eficient mod de a sancționa primarul care ți-a greșit, neîndeplinind promisiunile care, de altfel, l-au plasat în fotoliul de prim gospodar. În plus, dacă fapta edilului deja a depășit granița legalului, firește că intervine…organul. În concluzie, nu e deloc sănătos (chiar și într-o societate bolnavă ca a noastră) să încerci să te transformi în justițiabil peste noapte, ori de câte ori consideri că ți-a fost făcută o nedreptate.
