Evolutia nu poate fi oprita. Doar ca nu este obligatoriu ca evolutia sa creeze o lume mai buna decât precedenta; de fapt, natura nu are notiuni de bine si rau.
Evolutia are la baza accidentul. O societate fara entropie sociala poate fi perfecta, dar, in acelasi timp, este condamnata sa dispara. Pentru ca perfectiunea inseamna stagnare. Iar, intr-un sistem aflat permanent in miscare, stagnarea inseamna moartea. Imperiul Roman a disparut pentru ca s-a considerat perfect si a decis ca nu mai trebuie inovat nimic. A intrat in staza si a fost inghitit de populatiile barbare.
Lumea, asa cum o stim astazi, se afla in pragul unor transformari majore. Tarile care se complac in iluzia perfectiunii sunt condamnate sa dispara si sa fie inghitite de statele care evolueaza. Progresul nu inseamna o tranzitie obligatorie de la bine la mai bine; istoria lumii nu este o panta ascendenta.
Societatea este in schimbare. Factorii schimbarii ii stim: coruptia, lacomia, agresivitatea, inegalitatea, saracia. Caile pe care poate evolua societatea sunt multe, de la o dicatura acceptata pâna la o cadere in extazul religios al unei republici ortodoxe.
Ni se repeta la infinit ca societatea, asa cum este, plina de inegalitati, de saracie si de coruptie, este perfecta; de fapt, traim intr-o lume perfecta si nimic altceva nu poate fi mai bun decât lumea noastra. Ca saracia trebuie acceptata pentru ca este motorul dezvoltarii, ca veniturile imense ale câtorva alesi sunt necesare pentru a permite motivarea celor cu venituri sub pragul saraciei; ca fara somaj, salariatii nu ar mai munci la fel de bine…
Asa este, este o societate perfecta. Si pentru ca este o societate perfecta, este condamnata sa moara. Pentru ca nu mai poate evolua, si-a inchis toate caile care i-ar fi permis sa progreseze si complacerea in iluzia perfectiunii este semnalul clar ca modelul acesta social este fara viitor.
De ce au disparut dinozaurii? Pentru ca erau perfecti. Si, deci, incapabili sa se adapteze, sa evolueze…
