Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineață la ora locală 8,16 în zona Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul a avut intensitatea IV în zona epicentrală.
Cutremurul s-a simțit și la București.
În acest an, în România au fost înregistrate 15 seisme, cu magnitudini între 2,5 și 4,4 grade pe scara Richter.
Cel mai puternic seism înregistrat de la începutul acestui an s-a produs la 12 ianuarie și a avut magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter. Acesta a avut loc în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora locală 20,26, la o adâncime de 137 de kilometri.
Cel mai puternic seism din ultimii trei ani s-a produs la 6 octombrie 2013, în zona Vrancea (ora 4,37) având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 134 kilometri. Acesta a fost simțit în mai multe orașe din țară, printre care și București. Seismul a fost urmat de două replici de 1,9 și de 2,7 grade pe scara Richter.
O serie de cutremure s-au produs, în ultimii ani, în România, având magnitudini peste 4 grade pe scara Richter. Numai în anul 2013 s-au produs peste 10 cutremure de acest gen:
21 octombrie 2013 — 4,4 grade, produs la ora 8,38, în zona Vrancea, la o adâncime de 90 km.
15 octombrie 2013 — 4,7 grade pe scara Richter produs în zona Vrancea la ora 22.33, la o adâncime de 150 kilometri. Seismul a fost resimțit și în Bulgaria.
6 octombrie 2013 — 5,5 grade, produs în Vrancea la ora 4,37, la o adâncime de 134 kilometri, fiind resimțit în mai multe orașe din țară, printre care și București. Acesta a fost urmat de două replici de 1,9 și de 2,7 grade pe scara Richter.
8 septembrie 2013 — două cutremure cu magnitudini de 4,1 și 4,7 grade pe scara Richter s-au produs, în Hunedoara, Transilvania. Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Hațeg (cinci kilometri), Hunedoara (16 kilometri), Simeria (30 kilometri), Deva (32 kilometri) și Uricani (35 de kilometri). Primul cutremur a avut intensitatea V în zona epicentrală pe scara Mercali, iar cel de-al doilea VI. Nu s-au resimțit la București.
11 august 2013 — 4,5 grade, produs (ora 16.31) în zona Vrancea, la o adâncime de 88 de kilometri.
2 mai 2013 — 4,1 grade, a avut loc în județul Vrancea la o adâncime de 150 de kilometri.
21 aprilie 2013 — 4,2 grade, produs, la ora 11.09 în zona Vrancea-Buzău, la o adâncime de 119 kilometri.
19 martie 2013 — 4,8 grade, produs, la ora 14.44 în Marea Neagră, la o adâncime de 23 de kilometri.
6 martie 2013 — 4,2 grade, produs la ora 03.10 în zona Vrancea, la o adâncime de 124 de kilometri.
2 martie 2013 — 4,3 grade, produs la ora 03.38 în zona Dobrogea, la o adâncime de 3 kilometri. Nu s-a simțit la București.
27 februarie 2013 — 4 grade, produs la ora 14.30 în zona Făgăraș-Câmpulung Muscel, la o adâncime de 10 de kilometri, după ce în cursul dimineții avuseseră loc în aceeași zonă, două cutremure de mică intensitate, de 2,7 și, respectiv, 2,5 grade pe scara Richter. AGERPRES















