Dan Sandu, patriarh al spiritului, poetul locatar de Berzunți, posesor de limbă și stil fără de pereche, zice că nu poate suporta să vadă prin supermarketuri, mai ales în preajma sărbătorilor, cum împinge din greu lumea la cărucioarele încărcate cu de-ale gurii. E un spectacol ai cărui actori suntem aproape toți.
În medie, zice Institutul Național de Statistică, lunar, cheltuim peste 40% din venituri pe mâncare şi băutură. În preajma sărbătorilor, acest procent devine urieșesc, depășind mult veniturile unora. CAR-urile sunt luate cu asalt. Crăciunul, Anul Nou și Paștele sunt vârfurile de formă ale consumului. Mai îți vine să crezi că a intrat în noi spaima sfârșitului lumii, că participăm la ultimul festin al ființării. Mănânc și beau, deci exist. Aceasta să fie noua maximă a supraviețuirii multora dintre noi?

Revenind la spectacolul cărucioarelor din supermarketuri, observi și tot felul de ciudățenii născute în cei 30 de ani de economie de piață originală care nu și-a găsit încă busola. Printre cei care cumpără ouă, carne de pasăre, de vită și porc, legume, fructe, lactate, vin etc. se află și mulți oameni care locuiesc la țară. Au dispărut din curțile și grădinile multora cârdurile de păsări, vacile, porcii, pomii, straturile cu legume, viile… Vreme în care pârloagele te asediază de peste tot. Un învățător hâtru îmi spunea că, în curând, în satul său va trebui deschisă o grădină zoologică populată de oi, cai, vaci, porci etc., pentru ca pruncii să cunoască pe viu animalele, nu doar privind pozele și mulajele, materialul didactic.

La mine în sat, demult, tare demult, de Anul Nou, când sosea ceata tradițională (capra, urșii, turcii, harapii, alți mascați) în bătătura unei gospodării, unul dintre actorii cetei se urca în podul casei și-l vedeai apoi cocoțat pe acoperiș, ținând în mână o bucată de șuncă, de mușchi afumat sau cârnați. Gazdele erau foarte mândre de gestul mascatului. Unii chiar se supărau dacă… ritualul nu era respectat. Prezența porcului la afumat era un semn al hărniciei, al prosperității. Mare rușine – și rară! – se abătea peste obrazul gazdei care nu avea porc în pod. Mascatul care inspecta podul casei avea momentele sale de glorie atunci când dansa pe coama acoperișului casei cu mâinile goale. Depistase un non-gospodar…

L-am deposedat pe locuitorul de la țară de virtutea iubirii culturilor și creșterii păsărilor/ animalelor. Oferim, etern electoral, tot felul de ajutoare sociale, otrăvim și școlile/ grădinițele din sate cu fructe și lactate burdușite cu E-uri, nu încurajăm proiecte autentice prin care locuitorii de la sat să se bucure de roadele ecologice și mult mai ieftine ale trudei lor. E o dramă atunci când îl vezi pe locuitorul satului cumpărând pătrunjel din piața orașului.

Cicero arunca punți fericite între cultura agrorum și cultura animi. Toate civilizațiile normale la cap au respectat și cultivat aceste punți. Se pare că, mai ales în lumea satului actual – părăsit și de tineri – nu mai ai între cine arunca aceste punți. Și cultura sufletului este în mare restriște. Valorile tradiționale, printre care și truda onestă, mor. Civilizația de consum, adaptată bizar la specificul nostru, oferă mereu semnale acestei decrepitudini de neam. Doar clopotele bisericii și sunetul clopoțelului de prin școli mai reușesc să amintească despre faptul că veșnicia, inclusiv cea raportată la dărnicia gliei, s-a născut la sat.



PUBLICITATE