Duminica aglomerata, cum nu a mai fost de mult, in targul de masini din Serbanesti. Lovit peste iarna de spaima de criza si de taxa auto astronomica a lui Tariceanu, comertul cu masini second-hand s-a revigorat odata cu incalzirea vremii. Pe aceasta au mizat si micii negustori de vechituri cand au plecat dis-de-dimineata de acasa, cu marfa in sacose sau carucioare. S-au insirat de o parte si de cealalta a drumului de acces spre targ, pana cand nu au mai incaput. Fiecare palma de pamant acoperit cu balarii este exploatata. aCa in duminica asta nu a fost niciodata, se plange Maria Voicu. Am venit de la ora 8, dar nu am mai prins loc pe drumul de jos, unde e vad, asa ca m-am asezat pe marginea canalului. Stau de doua ore si nu am vandut niciun flecustet”. Are 77 de ani si e firava ca un copil. Marturiseste ca nu mai are nici macar bani de paine pana la pensie. O spune cu o detasare de neinteles. Ce poate fi mai rau decat sa nu ai ce pune pe masa si sa vinzi haine vechi la marginea drumului? aAm dus-o si mai rau. Vaduva, am trait 11 ani fara pensie. Am muncit cu ziua din casa in casa. Acum am macar o amarata de pensie”. Pe aleea cu vechituri, e forfota. Negustorii isi imbie clientii, disperati sa faca macar safteaua. aSacou elegant pentru domnul!”, aTelefoane noi, acuratea!”, aBormasina nemteasca, 400, 200, gratis!”, aIa cultura, ia carticica!”. Virgil Dobre a obosit. Si-a strigat marfa, a tras clientii de maneca, a negociat, iar acum isi ia gustarea. Rupe paine dintr-o punga si intre imbucaturi bodogane. aCe vanzare, ma luati peste picior? Nimic. Vin curand sa le platesc taxa si eu nu am facut un ban. Trebuie sa strang si sa plec. Si de ce sa platesc? Pentru un metru patrat ocupat aici, in balarii? Pentru ca miros mizeria de dupa boscheti? Ar trebui sa primesc spor de rusine. Ne-au dat afara din servici si am ajuns sa vand cartile din casa si jucariile nepotilor”. Are in fata animale de plus, masinute zgariate, un dinam de bicicleta, doua lanterne vechi, cateva casete video si doua perechi de pantofi reconditionati. Vecinii sai nu sunt mai rasariti. Hainele scamosate, incaltamintea scalciata si cartile desperecheate nu atrag cumparatorii. aMa uit spre capatul aleii ca se apropie ora de taxa, ne spune Elena Popa. Nu am facut nici macar un leu. De unde sa dau 3 sau 4 lei pentru loc? Am venit degeaba, dar trebuie sa-mi incerc norocul. Am 300 de lei pensie si nu ma descurc. Muncesc toata ziua (are mainile ca scoarta copacului), dar degeaba”. Hainele nepoatelor au aratat bine candva, dar sunt demodate si ponosite. Le va strange in sacosa si va mai incerca sa le vanda joi. aJoia vine lume multa de la tara, care nici de la second-hand nu-si permite sa ia haine. Atunci mai scapam si noi de vechituri”, spune optimista Jenica Luca. Este singura care recunoaste ca vinde vechituri pe care le cauta din poarta in poarta. Sunt 30 de ani de cand aface” oborul. aA fost bine, a fost si greu, dar ca acum, niciodata. E vremea sa ies la pensie”. Glumeste, dar numai gura schiteaza un zambet. Ochii ii sunt obositi ca si pantofii pe care ii tot lustruieste in poala.
Doina Mincu
