Tata mi-a vorbit primul despre sistemul sanitar din România. Internat într-un spital pe când nu avea nici șaizeci de ani, după câteva zile și-a… furat hainele și a evadat. Suferințele persistau, mâncarea era oribilă… Era prin anii ʼ60. Și-a purtat multă vreme suferințele prin lume și a murit refuzând orice altă internare.

Apoi a venit rândul meu la internare. Anii ʼ80, o secție a spitalului băcăuan cu medic de top… Într-o zi, în salonul meu, un pacient de vreo 80 de ani a devenit dependent de perfuzii. O asistentă mi-a spus: „Supravegheați-l, vă rog! Atunci când vedeți că e pe terminate lichidul din perfuzie, scoateți-i acul/ seringa din venă!” „Nuuuuuuuuuu!”, am răspuns. „Nu pot face așa ceva!” „Dacă nu faceți asta, intră aer în organism și va muri!!!”, mi-a spus. Am făcut-o. A doua zi am solicitat, cu succes, externarea. De-atunci nu m-am mai internat niciodată. Sper să mor fără a fi constrâns să mai fiu internat.

Între timp, mentalitatea personalului din sistemul sanitar a evoluat grozav. A rămas însă neclintită drama infrastructurii, dacă ne raportăm la standardele secolului în care supraviețuim. Să ajungi în spital, un spațiu al oblojirilor, și să fii apoi livrat rudelor ca și cum ai fi solicitat servicii de crematoriu (pe viu, pe viu, pe viu!) este o monstruozitate fără egal! Am printre prieteni și medici de excepție. Toți mă sfătuiesc să-mi gestionez acasă hachițele care-mi hărțuiesc sănătatea. Ce mai tura-vura, spitalele au devenit un fel de inamic public! Nu doar ineditele servicii de crematoriu, ci și microbii care colcăie peste tot îți amenință firava ființare.

În ultimul timp tot aud despre medici eroi. Dar știu că e vai de țara care are nevoie de eroi! Nu-i acuz pe cei din sistemul sanitar care vor să-și abandoneze meseria. Politicienii vor ca aceștia să se sacrifice lucrând într-un mediu în care investițiile serioase n-au fost prezente nici în ultimii 30 de ani. În majoritatea spitalelor avem doar o atmosferă jenantă de sclipici electoral; atât. Președinții, prim-miniștrii, miniștrii, parlamentarii post-decembriști și mulți alții care au/ avut competențe decizionale sunt pentru mine niște criminali. Ar fi inutil să ofer și alte argumente, de vreme ce instituțiile abilitate prin lege și morală să ne livreze sănătate ne oferă (contracost, evident) moarte înspăimântătoare. Tocmai de aceea, în limitele spațiului alocat de redacție, nu voi mai trimite către vinovați decât un singur cuvânt…

Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor! Criminalilor!



PUBLICITATE