Răzvan Bibire

Un val de mânie a năvălit pe rețelele sociale după ce a apărut fotografia unui caiet de școală în care profesorul corectase cuvântul „patinoar” scris de elev cu termenul de „patinuar”. Ce mai vuiete, ce mai urlete au cuprins Internetul. Că așa ceva nu se mai poate, că, uite, cadrele didactice care ne educă odraslele sunt analfabete, că nu-și merită lefurile, că… și așa mai departe. Păi, cum să nu urli din rărunchi când vezi atâta prostie?!

Doar urletul a devenit starea noastră naturală iar nemulțumirile noastre, singura constantă cu care ieșim la socializare. În dulcele spirit al postmodernității, în loc să verificăm faptele, dăm cu tigaia în cap oricui se află în preajma noastră și abia după aia întrebăm ce a vrut de la noi. Cazul de față nu face excepție.

După ce s-a umplut Facebookul de urlete și vaiete, a venit partea a doua, când a apărut poza cu întreaga pagină din caiet. Și s-a văzut că realitatea era, desigur, alta: elevul avusese ca sarcină să copieze un citat cu greșeli de pe tablă și să corecteze erorile. Citatul de pe tablă conținea cuvântul „patinuar”, pe care elevul nu l-a copiat cu greșeala de ortografie pe care, ulterior, să o corecteze. De aceea profesorul i-a corectat pe caiet.

Dar este emblematic pentru societatea noastră actuală ca întâi să urle, să se vaiete, eventual să ia la omor pe cineva și abia pe urmă să verifice care este realitatea. Trăim într-o stare de indignare permanentă și mă întreb deseori dacă nu cumva acesta este un experiment social.

Dacă nu cumva frustrările noastre sunt alimentate conștient și constant pentru a ne vulnerabiliza. S-a văzut clar că frica nu mai păzește bostănăria, că societățile conduse pe bază de teamă nu rezistă deoarece oamenii sfârșesc prin a-și depăși frica. Dar o societate care nu are timp să gândească, o națiune care se preocupă de probleme mărunte, care este pusă în mod organizat să urască diferite categorii sociale, probabil poate fi mai ușor domesticită și determinată să facă tot ceea ce i se cere.