– consilierul independent Cristian Ghingheș, care a criticat creșterea indemnizației primarului, a lipsit, strategic, de la ședință

Reuniți în ședință extraordinară, consilierii municipali ai Bacăului au trecut, ieri, peste diferențele de ideologie și peste animozitățile personale, și au votat, în doar două minute și ceva, propunerea de creștere a indemnizațiilor care li se cuvin pentru că își sacrifică sănătatea participând la întrunirile legislativului local.

Votul a fost unanim. Deși l-a criticat pe primarul Bacăului, în mediul virtual, pentru decizia de majorare a indemnizației, consilierul independent Cristian Ghingheș nu a fost prezent la ședința de ieri.

Împreună cu indemnizațiile aleșilor, ieri, a fost votată și creșterea salariilor angajaților din administrația locală, conform Legii 152/2017.

Primarul Cosmin Necula a dorit să precizeze că creșterea salariilor lucrătorilor înseamnă și o mai mare responsabilitate a acestora. El a ținut să precizeze că, așa cum au crescut lefurile acum, la fel de bine ar putea să scadă la aceia care nu-și vor vedea de lucru.

“Facem tot posibilul să fie cât mai multe angajări, am scos la concurs peste 80 de posturi mai ales în salubritate, însă este nevoie de specialiști în aparatul de specialitate al primarului municipiului Bacău” – a mai precizat Cosmin Necula, primarul Municipiului Bacău.

Tot în cadrul ședinței au mai fost aprobate și Festivalul ,,Zilele Parcului Gherăiești” ediția a IV-a programat în perioada 32.135 lei din bugetul local dar și o rectificare a sumelor acordate lucrărilor de amenajare a unităților de învățământ înainte de începerea anului școlar.

“Salarizarea este una îndestulătoare, însă eu cred că munca angajaților din administrația publică și a funcționariilor publici trebuie să fie în raport cu grila de salarizare. Îmi doresc ca în 2018 să nu vin cu o propunere de micșorare a acestor salarii.”
– Cosmin Necula, primarul Municipiului Bacău



PUBLICITATE