28 martie 2024
ActualitateConferință științifică în organizarea Spitalului Orășenesc Buhuși

Conferință științifică în organizarea Spitalului Orășenesc Buhuși

Spitalul Orășenesc Buhuși se pregătește să organizeze o manifestare medicală de amploare, reunită sub denumirea de „Rolul spitalelor municipale, orășenești, mono-specialitate, în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și perspective.” Evenimentul va avea loc în zilele de 31 mai – 1 iunie și se va desfășura la Casa de Cultură din localitate.

„Vor fi două zile pline, pe parcursul cărora se vor derula lucrările conferinței. Avem confirmarea că la eveniment va participa doamna Ministru al Sănătății, Sorina Pintea, dar va fi prezent și dr. Vasile Cepoi, secretar de stat, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate ANMCS. Alte nume mari invitate sunt ec. Doina Tănase – director Direcţia management şi structuri unităţi sanitare din cadrul Ministerului Sănătătii, Andrei Cosmin David – Director la Unitatea de Evaluare și Acreditare a Spitalelor în cadrul ANMCS , dr. Carmen Angheluță – director al Unității de Management a proiectului Fondului Global și a Băncii Mondiale, prof. univ.dr. Carmen Mihaela Dorobăț – managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase «Sf. Parascheva» Iași, prof. univ.dr. Adrian Cotîrleț – managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, conf. univ. dr. Nicoleta Mitrea – director educație și dezvoltare națională la Hospice Casa Speranței Brașov, dr. Narcisa Lazăr – de la Spitalul Municipal «Dr. Eugen Nicoară» din Reghin, dar și directori de Direcții de Sănătate Publică, președinți și directori de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate, directori medicali, directori financiar-contabili din mai multe spitale din țară, peste 30 de manageri de instituții sanitare, medici, asistenți medicali, R.M.C-iști (responsabili cu managementul calității în spitale), membri ai Sistemului de Management al Calității și alți colegi din sistemul sanitar românesc.”
Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși

Conferința se adresează profesioniștilor din sistemul medical românesc: reprezentanți de la casele de asigurări de sănătate și direcțiile de sănătate publică, autorități tutelare, manageri de spitale, directori medicali, medici de toate specialităţile, farmaciști, directori de îngrijiri, asistenți medicali, responsabili cu managementul calității din unitățile sanitare, evaluatori de servicii de sănătate și organizații care reprezintă beneficiarii serviciilor de sănătate, respectiv pacienții.



Participarea asistenților medicali este acreditată de Ordinul Asistenților Medicali cu 15 puncte pentru educație medicală continuă, a farmaciștilor de către Colegiul farmaciștilor cu 8 puncte, iar cea a evaluatorilor de servicii de sănătate de către ANMCS cu 15 puncte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri