16 iunie 2024
ActualitateNoapte alba pentru comandamentul de iarna

Noapte alba pentru comandamentul de iarna

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, le-a transmis instituţiilor din Comandamentul de iarnă că “la noapte nimeni nu doarme”, reprezentantul CNADNR precizând că sunt pregătite pentru deszăpezire 352 de utilaje şi peste o mie de tone de material antiderapant. Mircea Duşă a spus, la videoconferinţa cu prefecţii şi autorităţile administraţiei locale, că reprezentanţii instituţiilor în comandamentul de iarnă vor fi în permanenţă în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru a asigura comunicarea continuă între instituţii. “La noapte nimeni nu doarme”, a atenţionat ministrul Mircea Duşa. Reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în Comandamentul de iarnă constituit la MAI a spus că, la nivel naţional, s-au luat toate măsurile necesare de acţiune pentru deszăpezire, fiind pregătite 352 de utilaje şi peste o mie de tone de material antiderapant, din care 92 de tone au fost deja trimise în judeţele din Banat. Acesta a precizat că pentru avertizarea de cod galben valabilă de sâmbătă după-amiază s-a dispus ca începând cu ora 14.00 toate utilajele să fie pregătite, iar la ora 17.00 utilajele cu lame să fie deja la capetele de drum, de unde urmează să acţioneze pentru deszăpezire. Reprezentantul CNADNR a mai spus că după ce zăpada nu va mai fi viscolită, se va acţiona şi cu material antiderapant, dar utilajele vor interveni continuu pentru ca stratul de zăpadă să nu crească mai mult de doi-trei centimetri.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img