19 martie 2024
ActualitateColindătorii din Oituz, supravegheați și anul acesta de forțele de ordine

Colindătorii din Oituz, supravegheați și anul acesta de forțele de ordine

Perioada dintre sfârşitul lunii decembrie 2017 şi începutul lunii ianuarie 2018 este caracterizată de o multitudine de activităţi derulate în spaţiul public premergător si pe timpul sărbătorilor tradiţionale, de referinţă fiind manifestările tradiţionale de Anul Nou la care participă un număr important de persoane, lucru ce impune o prezenţă activă a jandarmilor în toate zonele şi mediile de interes operativ, în scopul asigurării climatului de normalitate publică.

Astfel, în perioada 31 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va executa misiuni specifice de menţinere şi asigurare a ordinii şi liniştii publice în localitatea Oituz, judeţul Bacău, în sistem integrat, cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu.

În acest context, în data de 28 decembrie a.c., în localitatea Oituz a avut loc o întâlnire între reprezentanţii comunităţii, ai Instituţiei Prefectului Bacău şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru stabilirea măsurilor specifice necesare desfăşurării în siguranţă a evenimentului. La această activitate au fost prezentate aspecte din actele normative care au incidenţă în organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, în scopul conştientizării faptului că orice manifestare în spaţiul public trebuie să se înscrie în limitele stabilite de lege.



Autorităţile au invitat la dialog pe cei prezenţi în vederea identificării celor mai bune măsuri, astfel încât aceste manifestări tradiţionale să se desfăşoare în condiţii de deplină siguranţă atât pentru participanţi cât şi pentru ceilalţi cetăţeni.

Legea 60 din 1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice prevede că toate adunările publice trebuie sa se desfãşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fãrã sa stânjeneascã folosirea normalã a drumurilor publice, a transportului în comun, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învãţãmânt, cultura şi sãnãtate, a unitãţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publica, siguranţa persoanelor, integritatea corporalã, viata sau bunurile acestora ori ale domeniului public.

Pentru aceasta, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău sprijină derularea acestor manifestări asigurând protecţia cuvenită cetăţenilor şi participanţilor la evenimente astfel încât sărbătorirea Anului Nou să fie cu adevărat un prilej de bucurie şi linişte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri