Drama somerilor cu parul alb
Cei mai multi dintre somerii aflati la o vârsta inaintata se plâng ca nu-si gasesc un loc de munca. La vârsta de 55 de ani, o somera afirma ca si-a cautat serviciu, dar de fiecare data demersul ei s-a incheiat cu promisiunea neonorata niciodata: "Va mai sunam noi". Altii sunt, insa, optimisti si hotarâti sa-si gaseasca o slujba, chiar daca ar fi sa se reprofileze.
Când se vad ca ramân fara pâinea zilei de mâine, dupa ce au muncit zeci de ani, cele mai multe persoane traiesc o adevarata drama. Majoritatea reusesc pâna la urma sa reia lupta pentru supravietuire, dar sunt si cazuri care ori nu vor ori nu mai au puterea sa o ia de la capat. Maria C. are 55 de ani. Si-a povestit necazul fara nicio retinere, dar nu a vrut sa-si dezvaluie intreaga identitate, jenata de postura in care se afla. A terminat liceul economic in 1974 si imediat dupa absolvire a fost repartizata ca lucrator comercial la un magazin de produse industriale. "Am terminat contabilitatea, insa, m-au dat sa lucrez ca vânzator, la stat, ne povesteste Maria C. Dar era un loc de munca sigur, iar salariul era salariu. Nu se compara cu perioada de dupa ’90. Din 1996, când unitatea unde lucram s-a privatizat, am fost platita doar cu salariul minim. Daca imi luam o cizma ori o haina se duceau toti banii." Dar, chiar si asa, era mai mult decât ajutorul de somaj. Maria C. a fost concediata in vara anului trecut. Dupa 34 de ani de munca, femeia primeste un ajutor de somaj de 400 de lei. "M-a darâmat vestea ca voi fi data afara din serviciu, mai declara femeia. Va dati seama, dupa zeci de ani de munca, sa te trezesti ca ramâi pe drumuri, nu este usor. Am ajuns sa nu-mi pot rezolva aproape nimic cu banii pe care ii iau. Daca nu ar avea sotul meu o pensie mai mare, am fi muritori de foame. Avem doi copii mari, unul de 33 de ani si altul de 30 de ani. I-am tinut la facultate, sunt asezati la casa lor. Sigur, ar avea nevoie de ajutorul nostru, dar de unde sa le dam?!"
"Nopti intregi nu dormeam"
Dupa câtiva zeci de ani de munca si Gheorghe Cihoreanu a fost tras pe linia moarta. Are 49 de ani. A lucrat ca tâmplar timp de 29 de ani. In noiembrie 2009 a ramas fara loc de munca. Vestea ca va fi dat in somaj a venit intr-un moment cum nu se putea mai rau. "Chiar atunci mi-a decedat mama, iar cu sase luni inainte imi murise tata, ne relateaza Gheorghe Cihoreanu. Tot atunci sotia mea, care a plecat in 2005 la munca in Italia, m-a anuntat ca divorteaza. O perioada mi-a fost foarte greu. Nici nu vreau sa-mi amintesc. Nopti intregi nu dormeam. Stateam si ma gândeam ce fac, incotro sa o iau. De atunci am tensiunea mare si probleme cu inima." Barbatul are, impreuna cu fosta sotie, un baiat de 24 de ani si o fata de 20 de ani. Baiatul s-a dus si el la scurt timp la mama lui in Italia. Si-a gasit de lucru acolo si nu s-a mai intors in tara. Fata a ramas cu tatal ei si a stat câtiva ani cu el, dupa care a plecat si ea in Italia. "Eu munceam, nu puteam sa o supraveghez si am cam scapat-o din mâna. Mai bine ca s-a dus la mama ei. Face acolo o scoala pentru secretare. Baiatul munceste din greu, nu mai merge treaba nici acolo. Câstiga putin, are rata la masina, plateste chirie pentru casa de 400 de euro. Nu apelez la el, pentru ca nu are de unde sa-mi mai dea si mie. Trebuie sa ma descurc cu ajutorul de somaj." De un an traieste dintr-o indemnizatie de somaj de 446 lei, de care mai beneficiaza doar in aceasta luna. Barbatul spune ca toti banii lui se duc pe intretinere, gaze naturale, lumina si telefon. De mâncare nu-i ramâne mai nimic. Dar noroc ca are ceva pamânt la tara pe care il cultiva si mai munceste si la o familie prietena, tot la câmp. Asa isi asigura de-ale gurii.
"Ma duc la tara, macar mâncarea sa mi-o câstig"
Cei doi vad diferit perspectiva in ce-i priveste. Maria C. s-a resemnat. Nu-si mai cauta de lucru pentru ca pe la firmele la care a fost, subtil, i s-a dat de inteles ca nu are nicio sansa. "Oriunde te duci te intreaba de vârsta, se plânge Maria C. Multi nici nu-mi mai pun intrebarea pentru ca vad pe fata mea vârsta. De la toti am iesit din birou cu promisiunea «Va mai sunam noi». Si cu asta s-a incheiat interviul si sansa mea de a-mi gasi acolo un loc de munca. In loc sa ia un om serios, cu vechime, le trebuie numai fete cu fusta scurta. Dar nu se gândesc ca le baga mâna in bani pâna la umar si ii lasa apoi cu buzele umflate." I-am sugerat ca ar putea tine acasa contabilitatea la câteva firme. Femeia ne-a marturisit, insa, ca, deoarece nu a profesat aceasta meserie, este total depasita de cerintele ei actuale. Nici sa se reprofileze nu mai poate fi vorba: "In ce sa ma reprofilez la vârsta mea? Ochii ma lasa, ce sa fac? Sa incurc un om care s-ar oferi, poate, sa ma angajeze? Dupa terminarea indemnizatiei de somaj, trag nadejde sa ies la pensie". Gheorghe Cihoreanu mai are multi ani pâna la pensie. Cu toate acestea este optimist. "Imi caut de treaba, ne-a declarat. Incerc si colo, si colo, pâna nu te zbati, nu gasesti. Eu sunt tâmplar, dar am lucrat si in constructii. Ma pricep la lucrari interioare. Dar pâna in primavara nimeni nu te angajeaza. Pâna atunci ma duc la tara. Mai muncesc pe la unul, pe la altul. Macar mâncarea sa mi-o câstig. Si, in primavara, sigur o sa ma angajeze cineva. Stiu sa lucrez si tâmplarie din asta, moderna. Ma pot adapta usor la ce se cere acum."
Elena Tintaru
