Filosofii, sociologii, politicienii și alții asemenea dau un nume spațiului public și îl descriu, fiecare în felul lui și după interesele pe care le servește. De la ei am înțeles că spațiul public este și un drept civic, cultural, estetic, ecologic și politic într-o democrație reală.

Din școală, din lecturile adolescenței și ale primei etape de maturitate am învățat că unii gânditori și comentatori au dat spațiului public, văzut într-o anume dimensiune a lui, și un nume: Agora.

Agora era piața publică a orașelor grecești antice. Acolo, în fața poporului adunat, regele se prezenta purtând sceptrul și făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul aclama cu ovații sau, dacă nu era de acord, se exprima prin tăcere. Iar piața era împodobită cu portice, cu clădiri civile ori religioase.

Despre spațiul public real au vorbit și continuă să vorbească și arhitecții. Profesia lor are ea însăși valențe culturale și chiar filosofice, dar ei dau spațiului public un chip sub care principiile capătă materialitate, dimensiuni reale, și scot conceptul din plan virtual.

Și cu arhitecții înțelegem cum spațiul public devine un drept al nostru și din punct de vedere cultural, estetic și civic. Timp de trei zile, arhitecți din trei state est-europene au vorbit pe această temă chiar în Bacău, la o reuniune profesională care a ajuns la a cincea ediție. La eveniment am văzut și ceva reprezentanți ai autorităților publice de la noi, prea puțini pentru câtă responsabilitate au ei în domeniu. Și nu de azi de ieri, ci de când spațiul public, Agora, a fost ridicat de la statutul de principiu la cel de drept civic și politic, într-un demers democratic.