Cine citeşte grăbit datele despre istoricul şi criticul literar, autorul de manuale pentru clasele de liceu, profesorul, publicistul şi, în ultima parte a vieţii, prozatorul Viorel Alecu nu va deduce că biografia lui are legătură cu Bacăul. S-a născut la Iaşi (14 oct. 1917) şi a murit la Bucureşti (27 mai 2000). A profesat în oraşul natal (1943-1944), apoi la Câmpulung-Muscel (1944-1945; 1946-1950) şi în Bucureşti (1950-1982), ca profesor de limba şi literatura română, inspector şcolar, director, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Pedagogice. Este fiul istoricului şi literatului Ioan Alecu (1889, Iteşti, jud. Bacău – 1966, Bucureşti) şi al Elizei (Dimitriu). Învaţă la Școala Normală de Învăţători (ciclul primar) şi la Gimnaziul „Principele Ferdinand ” (şef de promoţie, în 1936), ambele din Bacău. Un an şcolar (1945-1946) va fi profesor la acest liceu.
A scris despre curentele literare şi mai ales despre opera lui George Călinescu, fostul său dascăl la Iaşi, dar şi proză: romanele „Împăcare” şi „Ultimii ani”, „cu subiecte din lumea şcolii” (Eugen Budău). Împreună cu Al. Piru, Vl. Dogaru, Cr. Ionescu şi Gh. Lăzărescu, a redactat manuale de limba şi literatura română valabile decenii la rând.
A revăzut nostalgic Bacăul, când l-am însoţit (în 1997, 1999, 2000) pentru a-şi aminti de locul casei (vizavi de locuinţa lui Grigore Coban, pe str. Războieni), de liceu şi de Școala Normală (unde tatăl său a fost director) sau de casa bunicilor (la Iteşti, unde am găsit o clanţă de la uşa prin care familia Alecu a pătruns în marea vieţii). Cu tristeţe l-am fotografiat în faţa Casei „Alecsandri”, pentru care a donat 58 de cărţi foarte valoroase, citite de el şi de părinţii săi. Fotografiile şi înregistrările audio din cei trei ani merită să ajungă iute la public.
Viorel Alecu – un reper intelectual viu pentru cultura şi şcoala românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here