Spaima de copil in fata stihiilor
Si peste ei a venit viitura. La sfarsitul lunii trecute si pentru ei a inceput cosmarul. Pentru noua suflete din satul Serbesti, comuna Saucesti. O comuna parca blestemata si o familie uitata de lume. Sunt saraci, au ramas fara casa si de frica apei au fugit. In clopotnita bisericii din deal.
In casa mica din chirpici, aflata in fundul satului Serbesti, stateau noua suflete: o mama cu cinci copii, o femeie de 50 de ani, bunica lor, cu inca o fata de 16 ani si un alt barbat, de 51 de ani, paralizat de ambele maini. Il cheama Costica. Costica a lu” Bursuc. Pe 28 iulie a venit si peste ei puhoiul. Casa a fost maturata incet si sigur de Siret. Nu mai au nimic. De frica, au fugit cum au apucat la biserica din deal. Au stat acolo trei saptamani, in clopotnita. Au dormit pe jos, pe doua toale si s-au invelit cu niste cojoace. Nu au mancat nimic zile intregi, pana au inceput sa apara ajutoarele in sat. Si apoi, au inghitit ce au apucat. Cel mai adesea „bors de fasole cu maliguta”, cum spun copiii. Pe cei mari nu-i prea ajuta capul. Sunt bolnavi. Cei mici, sase la numar, dorm acum pe pamantul rece, pe niste nailoane, sub niste corturi de armata pe care le-au primit de cateva zile. In curtea casei din care nu a mai ramas nimic.
Ajutor intarziat
Adrian are 13 ani, sora lui mai mare, Ana Maria, 9, Bianca 6, Elena 5, iar fratiorul lor cel mai mic, Petrisor, abia a implinit doua luni. Stau impreuna cu mama, Valentina Lisita (28 de ani), cu bunica, Elena Prisecaru si bunicul. Inghesuiti cu totii in doua corturi verzi. Cei mari dorm pe jos, iar fratiorii au primit, cu greu, doua paturi de fier si saltele. Pana mai ieri casa lor a fost clopotnita de la intrarea in biserica. „Acolo am alergat cand s-a umflat Siretul, a povestit cu lacrimi in ochi mama copiilor. Parca pentru noi nu ne-am temut, dar copiii erau sperati tare. Am stat in clopotnita. A fost greu. Nu puteam sa facem nimic. Abia acum ne-au ajutat cei de la primarie. Ne-au trimis corturi. In rest, nimic. Ne adapostim de ploaie. Iar de mancat, mancam ce ne aduc ajutoarele. Daca ajung pe aici.” Abia acum familia amarata din sat a fost ajutata de primarie. Acum, cand presa a aflat de soarta lor.
Poate Bunul Dumnezeu…
Bunica lor plange continuu si amesteca marunt in mamaliga de pe foc. Stau cu totii in curte. In soba improvizata de langa daramaturile casei abia icneste focul din lemnul umed. Mainile ii sunt strambe. Fata cea mare spala rufe intr-un lighean albastru, iar cea mica plimba un carut, inert parca. Doar doi dintre nepotii ei sunt la scoala si alti doi, la gradinita. „Nu stiu cand am sa ma mai intind intr-un pat. Poate Bunul Dumnezeu si Maica Domnului va avea mila macar de copii”, spune timid. Sunt simpli. Murdari, desculti, dar frumosi cu totii. Par resemnati.
Au fugit de si-au rupt picioarele
Copiii sunt veseli. Se joaca. Ne arata razand cum au dormit in clopotnita. Biserica e la o aruncatura de bat de casa transformata acum intr-un morman de pamant. „Aici am stat, imi spune Adrian. Ne-am inghesuit cu totii pe tolinca. Am venit apa mare si am plecat. A intrat apa in casa. Era si pe drum. Pe jos am dormit, aici langa clopot si icoane. A fost frig, vajaia vantul ca acum printre scanduri. Si in cort e frig, dar macar nu mai ploua”. Chipurile lor angelice parca sunt desprinse din icoanele vechi din clopotnita. „Am fugit cu totii, vai de chicioarele noastre, o aud si pe Bianca. Popa ne-o suit aisi. Dar mi-o fost frica tare, ca latrau cainii si era si cimitirul jos. Ne-am invelit cu niste cojoase. Am stat trei saptamani asa. N-am mancat nica. Tarziu o adus mama o caldare de bors aici cu maliguta”. S-au asezat pe covorasele in care s-au inghesuit noaptea sa doarma. S-au descaltat inainte de slapi si s-au luat cu totii in brate. Ei rad, dar sufletul le plange. Bunica nu mai conteneste sa faca cruce si sa se roage la Ceruri.
Un drum ocolit
de presedinti si ministri
Nici acum nu sunt ajutati. Prin sat circula zvonul ca „un sponsor” a venit sa le ridice o casa. Dar a venit si a plecat. Atat. Bunicul Bursuc nu poate munci, iar singurul venit al familiei sunt alocatiile copiilor si pensia lui. In casa lor nu se mai poate intra. Nici nu stiu daca au fost trecuti pe lista caselor ce se vor ridica cu bani de la Guvern de la temelie. „N-a mai fost nimeni pe aici, a mai spus Valentina. Nu stim. Au mai ajuns ajutoare, dar si alea greu ca suntem la capat de sat. Am primit doar corturile astea si atat…” In tot acest timp, „casa lui Basescu” cum este cunoscuta acum casa batranei Sofia Rusu, ajutata personal de presedintele tarii, se inalta vazand cu ochii. Deja cele doua camere au prins contur, iar in curte muncesc de zor vreo sapte barbati. O casa care s-a aflat in traseul presedintilor si ministrilor care au trecut pe acolo. Pentru ca este chiar la intrarea in comuna unde au fost postate si carurile de televiziune. Casa lui Bursuc insa e si acum la pamant. Autoritatile locale abia cum negociaza contractele pentru ridicarea primelor 25 de locuinte in comuna. Cea a familiei din Serbesti nu este inca pe lista. Chiar daca acolo traiesc noua suflete. Si sase copii care si-au trait o parte urata din copilarie in clopotnita bisericii. Iar acum, in cort. Scris de Roxana Neagu
