Unii ar putea să replice rapid ceva de genul „Da’ ce nu-i lipsește?!” Dacă putem fi câteva secunde sinceri cu noi înșine, am putea recunoaște faptul că multe dintre păcatele pe care le punem pe seama țării sunt comune și altor state. Iar dacă vom da la o parte PR-ul deșănțat al unor țări cu ștaif, am vedea că sub vorbele bine meșteșugite se ascund aceleași probleme sau altele și mai grave.

România n-are aia, n-are ailaltă…N-are. Dar nici alții nu au. Asta nu înseamnă că găsim acum o scuză, ci doar că ne raportăm la o realitate pe care, uneori, nu vrem să o recunoaștem.

Este firesc, într-adevăr să ne dorim mai mult; întrebarea este, însă, dacă aceste dorințe nu sunt, cumva, în dezacord cu posibilitățile. Și nu vorbesc doar de ceeea ce face sau nu face țara.

României îi lipsesc multe, după cum am spus. Dar ceea ce-i lipsește mai mult este o strategie pe termen lung, care să fie agreată de toate forțele politice. Care să nu fie modificată la fiecare schimbare de guvern.

Sunt convins, însă, că nu vom avea așa ceva. Pentru că nu avem politicienii care să fie preocupați de bunăstarea țării. Ci doar politicieni preocupați de propria bunăstare. Pe politicienii noștri îi preocupa mai mult să-și dea la gioale unii altora. Preferă să determine eșuarea unui proiect doar pentru că a fost conceput de „ceilalți”.

Cum vin la Putere, prima grijă, înainte de începe să se căpătuiască, este să distrugă tot ceea ce au făcut cei de dinainte; dar totul se face controlat, să nu se prindă votanții cine o face. Trebuie să pară că distrugerea s-a produs din cauza că obiectivul nu a fost bine proiectat, construit de cei care au ajuns acum în Opoziție.

Nu contează că populația suferă, acest lucru nu e important pentru politicienii noștri. Contează doar compromiterea „celorlalți” cu orice preț și prin orice metode. Iar această strategie se aplică de sus în jos, până la ultima comună.



PUBLICITATE