19 aprilie 2024
ActualitateCăței și pisici cu coronavirus. Dr. Alin Moscu ne explică ce trebuie...

Căței și pisici cu coronavirus. Dr. Alin Moscu ne explică ce trebuie să facem

Toată babilonia din ultimul an creată de noul coronavirus a stârnit diverse disensiuni și controverse, la care noi, românii, să recunoaștem, suntem maeștri. Iar numărul de probleme este infinit. Începând de la cum poți lua un virus și mai ales cum îl poți trata. Mai ales la tratamente, suntem ași. Pentru că fiecare dintre noi știm ce a făcut știm noi cine și s-a vindecat. Deci așa trebuie făcut, nu așa cum zice nenea doctorul, că ce știe el?!. Apoi, fiecare își mai pune un pic și din amprenta personală, că deh, noi știm cel mai bine. Iar din sumedenia de probleme pe care noi le rezolvăm că le știm pe toate, azi alegem să vorbim de coronavirus la animalele de companie. Sunt convins că deja există cel puțin un cititor care știe ce să facă în acest caz. Și pentru că au fost fel de fel de reacții în această situație, am zis să alegem calea cea mai sigură și să apelăm la un medic veterinar. Astfel, doctorul Alin Moscu a fost mai mult decât încântat să vorbim de acest subiect, dar și de alte lucruri care să vină în ajutorul proprietarilor de animale de companie.

– Înainte de toate, suntem în perioada sezonului rece și trebuie să avem mai multă grijă de animăluțe. Care ar fi bolile specifice din această perioadă?

– În primul rând, nu cred că mai există o perioadă specifică pentru anumite boli. E adevărat că în perioada rece animăluțele pot să răcească, la fel ca omul, și pot face boli bacteriene sau virale specifice sezonului. Dar să știți că oamenii au început să conștientizeze că prevenția este mult mai bună decât combaterea și au început să își deparaziteze animalele atât intern, cât și extern, și să le vaccineze. O mare greșeală pe care o fac proprietarii în ultimul timp este că nu mai aplică soluții de deparazitare pe animale în perioada rece, operațiuni ce ar trebui susținute lunar. Mai există bolile respiratorii, dar, spre bucuria noastră, proprietarii au învățat să aibă o grijă mai mare față de animale. Oamenii sunt din ce în ce mai responsabili, privind întreținerea animăluțelor, le îmbracă atunci când le scot la plimbare, consultul la medic e din ce în ce mai des.



– Ați pomenit de prevenție. La ce anume v-ați referit mai exact?

– De fapt, pornim de la alimentație, de la regulile de creștere și adăpostire a animalului și până la cele de prevenție medicală, acolo unde este vorba de vaccinare și deparazitare internă și externă. Dacă sunt respectate aceste condiții, vor fi eliminate 60-70% din bolile pe care animalul ar putea să le facă. Din păcate, sunt și boli pentru care nu putem să protejăm animalele. Aici putem enumera peritonita infecțioasă la pisici, care este produsă de un coronavirus, o afecțiune, de altfel, foarte periculoasă și pentru care nu există încă un vaccin.

– Sigur, oamenii când aud de coronavirus se gândesc la COVID-19. Să explicăm un pic acest fenomen.

– Coronavirus este o familie. La animale acționează alfacoronavirusul, care nu se transmite la om. Și dacă am ajuns la acest capitol, deocamdată nu sunt evidențe clare de existența Sars-Cov-2 la animale. S-a identificat în China un cățel cu o încărcătură virală mică, nepatologică, cu o parte din virus, dar nu se poate spune că animalele au această tulpină de coronavirus care se transmite la om. Cu toate acestea, revin la prevenție, de această dată pentru oameni. Este bine ca după ce punem mâna pe câine sau pisică să ne spălăm pe mâini. După ce facem curat în litiera pisicii, la fel, să ne spălăm pe mâini. Să nu intrăm în contact cu materiile fecale ale animăluțelor. Încercăm să nu folosim degetele pentru a le șterge la ochi… Dacă ținem cont de regulile astea nu o să ne îmbolnăvim de la animale.

– Totuși, în această perioadă când circulă Sars-Cov-2, ce trebuie să facă medicul veterinar?

– În primul rând trebuie începută vaccinarea câinilor împotriva coronavirusului canin. Vaccinul împotriva coronavirusului canin este destinat să protejeze împotriva infecției cu un coronavirus enteric, dar nu este autorizat pentru protecția împotriva infecțiilor respiratorii, conform site-ului Colegiului Medicilor Veterinari. Așadar, la cățel este un virus care dă probleme digestive, la om coronavirusul afectează respirator, iar la pisică produce peritonita infecțioasă, o boală care, din păcate, dacă este dezvoltată, pisicile pierd lupta cu ea. Dar toate acestea sunt diferite.

– Acționează acești coronaviruși la animale acum când sunt și probleme la om?

-Nu. Eu sunt de 23 de ani în branșă și de tot atât timp există pe piața românească vaccin împotriva coronavirusului la cățel. Nu are nici o legătură cu ce s-a întâmplat cu tulpina Sars-Cov-2. La pisică boala există de mult, dar nu există vaccin. Chiar dacă a fost o perioadă tulbure, am urmat câteva cursuri online. Surprinzător, la unul dintre acestea, o doctoriță din Bulgaria a spus că s-au identificat niște focare, că au fost recoltate niște probe de la niște căței din câteva țări europene și s-a identificat tulpina de Sars-Cov-2. Dar fără să avem studii depline și clare. Totuși, conform site-urilor de specialitate, reiese că nu este patologică pentru om. Deci, sub nicio formă nu trebuie să ne speriem, să dăm cățelul afară…

– Au fost cazuri când v-au întrebat oamenii dacă pot lua boala de la animale?

-Da. Se pot lua boli de la animale, dacă nu suntem atenți, dar nu COVID-19. Despre bolile transmise de la animale la oameni poate vom vorbi cu o ocazie viitoare.

– Din experiența dumneavoastră și din ce ați observat în ultimii ani, a crescut numărul de iubitori de animale în Bacău?

– Eu cred că toți iubim animalele. Asta nu înseamnă că dacă un om nu are animal în casă, nu iubește necuvântătoarele. Eu am tot respectul, pentru că un om care iubește un animal și îl crește în casă, este un om deosebit. Și vă spun și de ce. Fie ploaie, fie vânt, ceață, sau alte condiții meteo nefavorabile, omul își scoate cățelul la plimbare. Are această responsabilitate pe care o respectă. E de scos pălăria în fața lui. Noi credem că un câine, un animal de companie pe care îl crești în casă este un membru al familiei, cu drepturi depline. Dacă ar fi să vorbim de numărul de proprietari de animale, nu cred că este o statistică în acest sens. Dar, prin microciparea cățeilor cam asta s-a vrut să se întâmple. Ar fi foarte benefică o evidență clară a numărului de câini și de pisici cu proprietar, cel puțin.

– Sunt mai mulți proprietari de câini sau de pisici?

– Asta e greu de spus pentru că pe proprietarii de câini îi vezi la plimbare cu animalul, dar pisicile stau mai mult în casă. La mine la cabinet, să zic, proporția ar fi de 50-50, sau poate 60% pisici și 40 căței, dar este un raport care se schimbă. Eu vreau să cred că numărul de proprietari de animale a crescut. A fost un declin din acest punct de vedere în urmă cu șase-șapte ani, dar văd că lumea a început din ce în ce mai mult să crească un animal de companie, și ce mă bucură cel mai mult este faptul că au început să fie achiziționați tot mai mulți câini de rasă din canise, am început să avem rase cu pedigree, inclusiv de pisici.

– Aici cred că am putea discuta și despre adopții.

-Sigur. Este un lucru extraordinar. Părerea mea este că dacă ești iubitor de animale nu contează câte pete are cățelul sau pisica, ci mă interesează să am animalul pe care îl iubesc în casă, pentru că un cățel de rasă sau unul de rasă comună îți oferă aceeași dragoste și te iubește cu aceeași intensitate. La noi, în Bacău, numărul adopțiilor de la adăpostul de câini a crescut, ceea ce este extraordinar. Oamenii salvează niște vieți. Așa trebuie să gândim…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri