Lucrările la pasajul peste calea ferată din zona localității Cleja, parte a lotului 3 al Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, au intrat în etapa finală, odată cu așternerea ultimilor metri de asfalt. Constructorul execută în această perioadă și montarea rosturilor de dilatație, a parapetelor, realizarea marcajelor rutiere și alte lucrări de finisare, în timp ce stadiul fizic al întregului...
Ramona Ghinet (28 ani), tânara diagnosticata cu leucemie, care a postat pe o retea de socializare o inregistrare video in care isi arata nemultumirea pentru ca sotul nu-i trimitea banii din donatii pentru a se trata in Franta, acolo unde s-a internat intr-un spital, a intrat in posesia sumei...
Se spune in popor ca „toamna se numara bobocii”, iar pâna atunci a mai ramas foarte putin timp. Daca septembrie bate la usa, e clar ca si scoala e pe picior de nou sezon. In aceste conditii, unitatile de invatamânt trag tare ca pâna pe 12 septembrie sa fie...
Luni s-au afisat primele note ale sesiunii de toamna a examenului de bacalaureat 2016. Au fost inscrisi efectiv in aceasta sesiune de bacalaureat 943 de candidati.
Dintre acestia, 139 au absentat. In total, au avut lucrari corectate 803 absolventi, iar media de promovare pe Bacau este de 24,53 la...
- la rectificarea bugetara care se va face la urmatoarea sedinta ordinara a Consiliului Local apare si suma de 10.000 de lei pentru un parc de agrement la Tamasi - Primaria Bacau detine 325 de hectare de teren in comuna, pe care intentioneaza sa faca un parc de agrement...
In ultima sedinta a Consiliului Local Bacau s-a aprobat Regulamentul cadru de organizare si desfasurare a concursului de management si a Caietului de obiective, pentru ocuparea functiei de manager al Teatrului Municipal “Bacovia”, in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 189/2008.
Programul de desfasurare a...
- Daca as fi un turist care intra pentru prima data in comuna Tatarasti si as bate la poarta primariei pe care o conduceti din 2012, ce mi-ati recomanda sa vizitez?
- Sunt trei obiective din comuna noastra care sunt incluse in lista monumentelor istorice din judetul Bacau ca monumente...
Miercuri, 31 august, este programat un nou Concert pentru Suflet, in Parcul Catedralei, din Bacau.
Mioara Iacob și Salonul de Piane vă invită la o Serată Dansantă incepand cu orele 19:00.
Spectacolul va debuta cu teatrul de păpuși in aer liber. In program este "Jack și vrejul de fasole”, prezentat de...
O acțiune de protest față de declarațiile ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit, referitoare la identitatea populației din stânga Prutului, va avea loc marți, ora 10:00, la Fântâna din Piața Universității.
Bucureștenii îi vor aduce diplomatului american cărți de istoria românilor.
„Rea voință, lipsă de...
- zeci de camioane de mare tonaj aproape ca au blocat DN 11, intre Bacau si Onesti, rulând cu viteze mici de pâna la 30 la ora - in felul acesta, transportatorii si-au aratat nemultumirea fata de scumpirea exagerata a politelor RCA
Transportatori din tot judetul au protestat, luni, in...
În perioada 26 – 29 august a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au acţionat la nivelul judeţului pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, a stării de normalitate, potrivit competenţelor legale .
Cu...
La data de 28 august a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au efectuat cercetări pe DJ 252C, în afara localităţii Gherdana, comuna Tatarasti, cu privire la împrejurările producerii unui accident rutier cu victimă.
Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 53 de ani, din Bacău, care conducea un...
La data de 28 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Oituz, care conducea un autoturism pe D.J. 115 în localitatea Mănăstirea Caşin, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care...
Localul fostei „Scoale de Baieti” din Moinesti, in care aceasta institutie de invatamânt a functionat sub diferite organizari si nume din 1894 pâna in 2009, are sansa sa devina muzeu. Cladirea, desi monument istoric din clasa B, s-a deteriorat progresiv dupa incetarea activitatii pentru care era destinata, insa Unitatea...