La Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a avut loc prima întâlnire de dialog deschis cu pacienții, eveniment care marchează un pas important către o comunicare mai directă, transparentă și eficientă între pacienți, aparținători și conducerea unității medicale.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme esențiale privind activitatea spitalului, printre care serviciile medicale disponibile, specialitățile și medicii din cadrul...
Pandemia de coronavirus a determinat decalarea termenelor în care se va desfășura recensământul populației în acest an. Astfel, de la 1 februarie și până la sfârșitul lunii martie, va avea loc recensământul de probă, urmând ca, la anul, în perioada 1 februarie - 17 iulie, să demareze recensământul populaţiei...
Aproape 1.000 de acțiuni de control, din care 286, împreună cu alte instituții, a efectuat pe parcursul anului trecut Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, pentru respectarea măsurilor de protecție a salariaților împotriva coronavirusului. În cadrul verificărilor întreprinse, din care 38 au fost desfășurate pe timp de noapte, inspectorii...
Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, în parteneriat cu Primăria Bacău, a oferit băcăuanilor, duminică 24 ianuarie, începând cu ora 11, la Sala „Ateneu”, un spectacolul omagial intitulat „Unirea, națiunea a făcut-o!”. Manifestarea a fost dedicată aniversării celor 162 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. A fost prezent,...
O poveste despre actul de naștere a multor livezi, dar și despre cea a unei vieți de om, dedicată horticulturii, pomiculturii și cercetărilor științifice în domeniu. Profesorul universitar, doctor inginer Ioan Viorel Rați, este un luptător. A vrut de mic să reușească în viață, prin forțele proprii. Cu o...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a remis presei un comunicat de presă prin care explică ce s-a întâmplat în cazul decesului survenit la o femeie de 73 de ani care, după ce i s-a administrat vaccinul anti-Covid 19, a murit la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Știrea...
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regelele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naționale Bacău şi Fundaţia cultural-ştiinţifică „Iulian Antonescu”, organizează în data de 24 ianuarie 2021, simpozionul cu tema Unirea Principatelor Române din 1859. Dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor...
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Cei peste 200 de poliţişti și jandarmi au legitimat peste 2300 de persoane şi au fost controlat peste 200 obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55...
La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii Postului de Poliţie Gârleni au depistat un tânăr de 25 ani pe numele căruia Judecătoria Buhuşi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul în cauză va executa o pedeapsă de 8 luni şi 20...
Antreprenorii băcăuani ale căror afaceri au avut de suferit în contextul pandemiei de coronavirus mai au termen până la sfârșitul lunii pentru a cere sprijin nerambursabil de la stat. Este vorba de Măsura 3 din schema de ajutoare de stat de redresare din criza COVID-19, prin care firmele pot...
Direcţia de Sănătate Publică Bacău a anunţat decesul unei femei, în vârstă de 73 de ani, la câteva ore după ce a fost vaccinată împotriva COVID 19, la Centrul de la Spitalul Județean de Urgență
„În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După...
A apărut pe piață cel de-al 492-lea număr al periodicului „Viața băcăună”, intrând în cel de-al 27-lea an de existență. Din cuprins semnalăm ancheta redacției „Viața în flux continuu”, realizată de Victor Munteanu - directorul publicaței, cu întrebările Care este bilanțul faptelor dvs. pe anul 2020? și Cu ce...
Singurul centru de vaccinare anti-COVID din județul Bacău, amenajat de către o autoritate locală, este funcțional la Moinești. Acesta este deschis și își desfășoară activitatea în parametri optimi încă de luni, 18 ianuarie. Centrul este amenajat și dotat la standarde de performanță și are patru cabinete de vaccinare pentru...
Conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău, în acest moment, situația epidemiologică COVID-19, la nivelul județului Bacău se prezintă astfel:
* 18.172 de persoane confirmate COVID-19, de la declanșarea pandemiei (cu 73 cazuri noi mai mult decât ziua precedentă);
* 15.945 de persoane vindecate;
* 176 de pacienți internați...
Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, a anunțat că a depus la POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare) fișa de proiect pentru verificarea eligibilității reabilitării sitului poluat Halda de fosfogips-Sofert.
Principalul obiectiv urmărit de municipalitate este ecologizarea acestui punct nevralgic al Bacăului, moștenit de la celelalte administrații, spune edilul. Asta constă în...