23 aprilie 2024
ActualitateCriza COVID-19: Termen scurt pentru solicitarea de ajutoare de la stat

Criza COVID-19: Termen scurt pentru solicitarea de ajutoare de la stat

Antreprenorii băcăuani ale căror afaceri au avut de suferit în contextul pandemiei de coronavirus mai au termen până la sfârșitul lunii pentru a cere sprijin nerambursabil de la stat. Este vorba de Măsura 3 din schema de ajutoare de stat de redresare din criza COVID-19, prin care firmele pot fi susținute cu granturi de capital de lucru de 50.000-200.000 de euro.

Din 3 decembrie 2020, când a fost deschisă sesiunea, și până în prezent, la nivel național, s-au înscris aproape 9.500 de firme. Acestea au solicitat aproape 5,6 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), depășind cu mult bugetul de 550 de milioane de euro cu tot cu contribuția estimată a beneficiarilor. Cert este că, încă, se mai pot face înscrieri, până pe 29 ianuarie 2021, ora 20.00.

Sute de cereri respinse

În privința celorlalte măsuri, reținem faptul că peste 29.000 de firme au solicitat microgranturi de câte 2.000 de euro (Măsura 1), dintre care 19.100 cereri au fost admise (o parte dintre solicitanți primind deja banii), iar 9.800 au fost respinse, diferența de 350 necesitând, încă, anumite clarificări. În urma primei sesiuni, derulate în perioada 12-21 octombrie 2020, bugetul rămas neutilizat este de 41,5 milioane de euro, sume care vor fi folosite la cea de-a doua lansare. În județul Bacău, sunt 612 societăți care s-au înscris pentru a primi microgranturi.

În schimb, la Măsura 2 – granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 euro, desfășurată în perioada 22 – 28 octombrie 2020, s-au înscris 22.226 de solicitanți (413 aplicanți sunt din județul Bacău), dintre care aproape jumătate au fost admiși la finanțare, circa 2.800 de firme primind banii de la stat. Din păcate, 413 au fost respinși de la finanțare, iar în cazul a 2.287 de cereri se impune o serie de clarificări.



Avertisment: e-mail-uri false

În contextul destul de sensibil în care multe firme s-au plâns în privința greutății cu care se derulează întregul program de sprijin, Ministerul Economiei avertizează asupra apariției unor cazuri în care persoane neidentificate transmit aplicanților la ajutoarele de stat COVID-19 e-mail-uri în care sunt anunțați, în mod fals, că au câștigat granturile și li se fac oferte comerciale. Astfel, unui solicitant de granturi de capital de lucru prin Măsura 2 i s-a propus să publice într-un ziar anunțul de începere a proiectului (condiție obligatorie, însă doar pentru proiectele cu valoarea grantului de peste 10.000 de euro). Prin urmare, pentru o informare corectă privind situația înscrierilor și a plăților pentru toate cele trei măsuri, antreprenorii sunt invitați să acceseze doar platforma oficială, precum și canalele oficiale de comunicare ale instituției.

„Vă informăm că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului NU comunică aprobarea proiectelor prin terți, toate informările se fac în aplicație și/sau pe e-mailul aplicantului! NU favorizează aplicanți, dosarele sunt evaluate după grila publicată pe site-ul granturi.imm.gov.ro! și NU este asociat cu firme care percep taxe pentru facilitarea obținerii acestor fonduri!”, au transmis reprezentanții ministerului de resort.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri