Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această
de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,
har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,
iar de la noi părintească dragoste!
Iubiți credincioși,
În fiecare an, Sărbătoarea Nașterii Domnului reactualizează marea taină a credinței noastre creștine care ne spune că Dumnezeu S-a făcut cunoscut lumii asumându-și firea omenească (I Tim. 3,16). Acest act de profundă...
Săptămâna aceasta polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și-au început activitatea cu cei care blochează trecerile de pietoni, trotuarele și stațiile de autobuz din municipiul Bacău. Au avut în atenție atât zona centrală a municipiului Bacău, cât și străzile Chimiei, Aeroportului, Bicaz, Electricienilor, Constructorului și Aviatorilor.
Rezumatul activității: în...
Polițiștii locali zonali din cadrul Serviciului Ordine Publică au surprins în timpul activităților de patrulare auto, pentru a doua oară în ultimele zile, mai multe persoane care depozitau ilegal la platformele de gunoi menajer saci cu materiale feroase, moloz și alte deșeuri aduse în municipiu de cetățeni cu domiciliu...
În incinta Pavilionului de Muzică din Parcul Central al orașului-stațiune Slănic-Moldova va avea loc, în perioada 23 - 26 septembrie, un eveniment muzical sub sloganul ,,Prutul ne desparte, Slănicul ne unește!”, organizat de Primăria Slănic-Moldova. Astfel, timp de patru zile, publicul spectator va putea urmări concertele Fanfarei Preturii Sectorului...
Deși municipalitatea susține că a asigurat sume record pentru bursele elevilor, apar tot mai multe semnale că banii alocați nu ajung pentru toți elevii care le-ar merita. Conform legii, toți elevii cu medii de la 8.50 în sus ar trebui să primească burse, însă, din cauza sumelor insuficiente, în...
Cu toții suntem fascinați de tehnologiile înalte și apreciem faptul că fel de fel de gadgeturi vin să ne îmbunătățească modul de viață și nivelul de trai. Vestea bună e că, de câteva luni, în Bacău există un magazin specializat în soluții smart pentru casă și nu numai. NewEra...
S-a ridicat fulgerător la Stele inginerul Gheorghe Făgărășanu, șeful Biroului Inginerie Tehnologică de la Chimcomplex Borzești. A fost învins în lupta cu nemilosul Covid-19.
A fost un profesionist excepțional. Și-a iubit munca, a adăugat mult la evoluțiile tehnice ale companiei și a marcat istoria Chimcomplex în cei 44 de ani...
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și este un eveniment organizat în fiecare an, începând din anul 2005. A atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de...
În deplin acord cu politica de promovare a marilor personalități ale culturii naționale și universale, pe firul bunelor relații bilaterale româno-poloneze, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău invită băcăuanii, împreună cu copiii, la spectacolul de teatru „Copilăria lui Chopin”, ce urmează să fie prezentat în data de 28...
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, subunitatea VIVARIU, găzduiește expoziția itinerantă “The Taranterra Project”, care prezintă peste 60 de tarantule vii, din 50 de specii de pe continentele America, Australia și Asia, din toate habitatele naturale în care acestea trăiesc.
În funcție de specie, lungimea corpului acestora variază...
Cu toate că s-a lăsat cortina peste ediția a IX-a a Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret, ecourile sunt încă foarte ample. Acest eveniment este organizat anul de Asociația „Centrul Daniel” din Bacău. Festivalul este un concurs de interpretare care îşi propune să contribuie la descoperirea şi...
Considerând modul în care s-a desfășurat procesul de vot în cadrul ședinței extraordinare de consiliu local de luni, 20 septembrie, în cadrul căreia, la pct.1 de pe ordinea de zi se afla un proiect de rectificare bugetară propusă de primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ce prevedea, printre altele,...
Romfilatelia a introdus în circulație, miercuri 22 septembrie, inclusiv prin magazinul său din Bacău, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată faunei: „Țestoase”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,70 de lei este reprezentată țestoasa stelată indiană (Geochelone elegans), care trăiește în zone aride din India, Pakistan și Sri Lanka,...
19 licee şi colegii din judeţul Bacău au primit, în total, 70 de table interactive prin proiectul ROSE. Acestea au fost deja distribuite către unităţile de învăţământ beneficiare: 5 din municipiul Bacău, 5 din municipiul Oneşti şi câte una din Moineşti, Comăneşti, Tg.Ocna, Buhuşi, Sascut, Făget, Podu Turcului, Parincea...
Polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, în dimineaţa zilei de 22.09.2021, au efectuat descinderi la locuinţele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani, toți din comuna Brusturoasa, ocazie cu care au fost puse în aplicare mandatele de aducere emise în cauză.
Cu ocazia activităţilor...