4 octombrie 2022
10 C
Bacău

Consilierul independent Dorin Chirilescu critică eliminarea stilulentului financiar pentru nou-născuti

.

HomeActualitateConsilierul independent Dorin Chirilescu critică eliminarea stilulentului financiar pentru nou-născuti

Considerând modul în care s-a desfășurat procesul de vot în cadrul ședinței extraordinare de consiliu local de luni, 20 septembrie, în cadrul căreia, la pct.1 de pe ordinea de zi se afla un proiect de rectificare bugetară propusă de primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ce prevedea, printre altele, mutarea integrală a celor 2.000.000 de lei de la capitolul 68.02 – ”Asistență socială”, sumă prinsă în buget de subsemnatul pentru proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuții băcăuani în valoare de 2000 de lei, sub rezerva condiției ca cel puțin unul dintre părinți să facă dovada deținerii unui loc de muncă stabil, mă simt nevoit să fac unele precizări:



Proiectul privind acordarea stimulentului de 2000 de lei pentru fiecare nou-născut băcăuan, a făcut parte din programul meu de campanie electorală și a fost adus în atenția publicului băcăuan încă din septembrie 2020.

Am subliniat atunci, folosind date statistice, că rata natalității din Municipiul Bacău este în scădere și că acest fenomen este manifestat și la nivel național, fapt ce obligă autoritățile publice să identifice metode și măsuri care să combată acest fenomen, pentru că discutăm de viitorul unei comunități pe termen mediu și lung.

Cu 12 zile înainte de proiectul de buget (luna aprilie a acestui an), m-am prezentat la domnul primar cu un referat pentru două proiecte pentru a-i solicita să fie prinse finanțările în buget, așa cum prevede Codul Administrativ că e necesar, dar domnul primar nu a fost de acord cu stimulentul, susținând că datele domniei sale privind natalitatea sugerau o dublare a numărului de nou-născuți pe anul 2020.

Am reușit însă să găsesc consens în rândul colegilor din opoziție, astfel am prins în buget și finanțările pentru aceste două proiecte, unul pentru acordarea stimulentului financiar de 2000 de lei pentru nou-născuții băcăuani și celălalt pentru achiziția unui sistem electronic de rezervare și achitare a locurilor de expunere din Târgul Auto (Oborul Șerbănești).

Imediat după deblocarea bugetului, am depus la Primăria Bacău un proiect de hotărâre privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți și regulamentul de acordare a stimulentului, pentru ca acesta să devină realitate și să poată fi aplicat, dar, din motive necunoscute de mine, acesta nu a mai ajuns în dezbatere publică.

În cadrul ședinței extraordinare de luni, consilierii de la PNL, USRPLUS, PMP și PRO România au votat împotriva amendamentului meu de a muta parțial sumele necesare reparării drumurilor conform referatului de necesitate și să lase din cele 2.000.000 de lei inițial alocate și care se doreau a fi mutate, doar 300.000 de lei, pentru ca proiectul să aibă totuși o sursă de finanțare și să poată deveni aplicabil.

Din păcate, efortul meu de a-i convinge pe colegii din consiliu că avem responsabilitatea de a asigura viitorul comunității noastre și că deciziile noastre îi afectează pe băcăuani în mod direct, subliniind cu informații statistice faptul că între anul 2019 și anul 2020 a fost înregistrată o scădere de 400 de nașteri, conform cifrelor oferite de INS, a fost inutil.

De asemenea, pe lângă această scădere de 400 de nașteri, tot conform INS (Institutul Național de Statistică) în Municipiul Bacău, în anul 2020 au decedat cu 398 de persoane mai mult decât în 2019, ceea ce determină un sport natural negativ și mai accentuat.

Interesant este și că informațiile furnizate în spațiul public de domnul primar, cu referire la faptul că numărul de nou-născuți din municipiul Bacău S-A DUBLAT în 2020 față de 2019 și că s-au înregistrat peste 3000 de nașteri, nu sunt reale și în realitate nu au fost 3200 de nașteri înregistrate în municipiul Bacău pe anul 2020, ci 3200 de nașteri înregistrate la maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, din care mai mult de jumătate sunt nașteri ale mamelor din județ sau din afara județului.

În anii 2019 și 2020 s-au născut 1736, respectiv 1326 de copii băcăuani ai căror mame au domiciliul în municipiul Bacău, conform INS. (foto)

Evident că beneficiarii proiectului propus de mine ar fi fost doar nou-născuții ai căror părinți au domiciliul în Bacău.

Îmi exprim regretul pentru faptul că nou-născuții băcăuani nu vor putea beneficia de aceleași drepturi ca cei din Brașov, București, Brăila, Galați, Pitești, Tg. Mureș sau chiar comuna Nicolae Bălcescu din Bacău, unde USRPLUS Nicolae Bălcescu a propus și votat un proiect inspirat din al meu, care acum e în vigoare și care acordă un ajutor financiar părinților din comună.

Consilierii care au votat împotriva amendamentului meu și implicit împotriva proiectului ce prevedea acordarea unui stimulent de 2000 de lei pentru fiecare nou-născut băcăuan sub rezerva condiției ca cel puțin unul dintre părinți să aibă un loc de muncă, sunt următorii:

1. Miroșeanu Liviu (viceprimar – PNL)

2. Crețu Cătălin (consilier local – PNL)

3. Stoican Iulian (consilier local – PNL)

4. Urban Violeta ( consilier local – PNL)

5. Lupu Gabriel-Stănică (consilier local – PNL)

6. Groza Ana (consilier local – USRPLUS)

7. Ciobanu Felicia (consilier local – USRPLUS)

8. Dinu Cătălin (consilier local – USRPLUS)

9. Ștefan Dragoș (consilier local – PMP)

10. Mocanu Adrian (consilier local – PMP)

11.Huluță Ghiorghe (consilier local – PRO ROMANIA)

12.Diaconu Eusebiu (consilier local – PRO ROMANIA)

13.Botoi Romică ( consilier local – PRO ROMANIA)

14.Bitire Dan (consilier local – PRO ROMANIA)

 

Cu deosebit respect,

 

Dorin Chirilescu

Consilier local independent în Consiliul Local Bacău

Alte titluri
Alte titluri

Din peste 80 de permise reținute în weekend, mai mult de jumătate au fost din cauza vitezei

Poliţiştii băcăuani au acţionat în weekend pentru prevenirea și...

Trei tineri au furat un telefon și 700 de lei

  Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au...

Microbuz școlar pus sub sechestru din cauza consilierilor locali

Un microbuz școlar IVECO și un autoturism Dacia Duster...

Cum să-i înveți pe copii abilități de rezolvare a problemelor

Copiii întâmpină probleme în fiecare zi, fie cu jucăriile...

Opinii
Opinii

Ce facem când sună alarma?

Scenarii, profeţii, avertismente, conspiraţii, declaraţii belicoase, ameninţări, demonstraţii, anexări, victorii şi înfrângeri, arme, crize, inflaţie, teamă, exod, coronavirus, negocieri, alte conflicte care inflamează lumea,...

Ploaia care va veni

Există numeroși oameni care încă se întreabă de ce a fost masacrată atâta lume în regimul "terorii" franceze, de după Revoluția de la 1789....

Ultimele știri