Consiliul Județean Bacău a aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale și speciale pentru anul 2026. Decizia a fost luată cu votul consilierilor județeni, în urma amendamentelor propuse de președinta CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, împreună cu vicepreședinții instituției.
Potrivit declarației făcute de președinta Consiliului Județean, politica fiscală pentru anul 2026 se bazează pe trei principii esențiale: stabilitate,...
La Universitatea George Bacovia - Bacău, în aula Moldova, de la parter, a avut loc o întâlnire informală în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme. De la efectele generate de evoluția pandemiei asupra relațiilor umane, protejarea mediului, la păstrarea valorilor tradiționale. Invitați de marcă, voluntari Pro, membri...
La data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Târgu-Ocna, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 35 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității a intrat în coliziune...
Cele mai căutate sortimente de carburanți se vând sub 6 lei/litru. Posibil ca actorii din piață să se fi speriat de recentele verificări începute de Consiliul Concurenței în urma scumpirii necontrolate a carburanților, de câteva luni încoace. Însă, cel mai sigur scăderea de preț în benzinării se datorează ieftinirii...
Toți beneficiarii Decretului-lege 118/1990, actualizat, precum și cei ai Ordonanței 105/1999 nu vor datora impozitul pe anumite bunuri pe care le dețin. Mai exact, locuința, terenul aferent acesteia, precum și vehiculul aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la articolele 1 și 5, alineatele 1-8 din Decretul-lege nr.118/1990, actualizat,...
Ziua Națională a României, prilej de mândrie pentru neamul românesc de pretutindeni. Și cu această ocazie, elevii Școlii Gimnaziale „Emil Brăescu” Măgura, județul Bacău, coordonați de director, prof. Vasiloiu Doinița, prof. înv. primar Bușilă Ștefania-Laura și prof. înv. primar Toma Mimi Lenuța, alături de primarul comunei Măgura, Costraș Iordache,...
Prima luna a celui de-al patrulea val al pandemiei a provocat, oficial, în județul Bacău, 95 de decese, dar, excesul de mortalitate a lunii septembrie 2021 fața de septembrie 2020 este de doar 45 de persoane, dupa cum informează Direcția Județeană de Statistica Bacău.
Practic, în luna septembrie a acestui...
În perioada 4-5 decembrie 2021, la Sala de Atletism Bacău, CS Bronx Powerlifting Club Bacău va organiza prima ediție a Competiției Internaționale ,, Judo fără bariere”, eveniment care așteaptă peste 200 de competitori din 3 țări.
Competiția sportivă este cofinanțată de Consiliul Județean Bacău în cadrul programului de utilitate publică...
Comerțul ilegal cu țigări de proveniență extracomunitară în piețele din municipiul Bacău este un fenomen care se află în atenția polițiștilor locali de mulți ani. În vederea combaterii acestui fenomen polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică şi Evidenţa Persoanei desfășoară zilnic activităţi pentru identificarea persoanelor care oferă trecătorilor...
Zilele trecute, în urma unui apel transmis de serviciul 112 Poliției Locale Bacău, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei s-au deplasat în zona Parcului Unirii - 1 decembrie 1918, pentru a identifica un grup de tineri care au agresat și urmărit o persoană în vârstă...
Mai multe persoane au fost rănite ușor într-un accident rutier petrecut, în această dimineață, în comuna băcăuana Nicolae Bălcescu.
Este vorba despre o coliziune dintre un autoturism și un microbuz.
La fața locului au ajuns echipajele ISU și o ambulanță.
În urma accidentului a rezultat o persoană încarcerată. Aceasta a fost extrasa...
Măsura 4.1.1 (noua Măsură 3), a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, noua schemă de finanțare înlocuiește fosta Măsură 3 - granturi de investiții, desființată de guvernanți. Prin intermediu noi măsuri, IMM-urile românești, din sectoarele afectate în mod deosebit de epidemia de coronavirus, pot primi fonduri nerambursabile de 50.000...
În ciuda faptului că traversăm o perioadă cel puțin ciudată din cauza crizei sanitare, apetitul băcăuanilor pentru turism pare să nu fi avut de suferit. Dacă peste vară lucrurile au stat bine din acest punct de vedere, valul 4 al pandemiei a pus ceva probleme, dar și așa au...
Marea majoritate a șomerilor nu au și nu vor avea nicio șansă de a se angaja, pentru că au un nivel extrem de scăzut de instrucție și educație și, deci, nu au nicio calificare. Ba, foarte mulți sunt chiar fără studii. Practic, 4,68 la sută dintre cei 11.547 șomeri...
În perioada 25-26 noiembrie 2021, Bacăul a găzduit o serie de manifestări culturale prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la nașterea marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski. Activitățile au fost înglobate într-un program cultural coerent și vibrant – „Dostoievski - 200” – conceput și organizat de Centrul...