Grea pasiune vanatoarea, costisitoare, dar si frumoasa. Nu mai este mult si vanatul cu par va alerga usurat. De la inceputul lunii februarie se incheie sezonul. Salbaticiunile care au rezistat peste iarna asaltate de vremea rea, gonasi, alice sau gloante si caini de vanatoare, vor putea sa faca linistite pagube prin gradinile si cotetele gospodarilor. Iepurii, vulpile, mistretii, capriorii, ursii, etc, sunt destul de bine contabilizati. Fiecare Ocol, sau mai bine spus Fond de vanatoare, tine evidenta si are o norma pe care nu trebuie sa o depaseasca privind sacrificarea. Asta nu inseamna ca daca beneficiezi de autorizatie ai si sansa sau ocazia de a impusca animalutul sau namila dupa care alergi o zi intrega. De aici se naste pasiunea, respectul dar si lupta atat de controversata dintre vanator si vanat. Noroc ca exista povestile vanatoresti. Nici un vanator care se respecta nu-si va aminti de cizmele incarcate de noroi, kilometrii parcursi prin zloata, aratura sau zapada afanata, ud sau inghetat. Ci doar de momentul cand aa punctat”. Din primul foc, al doilea sau al vecinului. Duminica, invitat de vanatorii care apartin de Fondul de vanatoare Odobesti, coordonati de seful de grupa Puiu Munteanu, mi-am luat arma, aparatul de fotografiat, insotindu-i prin vagaunile si pe dealurile din comuna. Ceata ne-a pus pe ganduri putin, dar s-a ridicat cand pregatirile erau incheiate. Dupa sedinta tehnica si tragerea la sorti a ordinii la start pentru cele trei batai, insotiti de gonasi, a inceput travaliul. Cum decurge de fapt vanatoarea? Gomasii sau haitasii cum mai sunt denumiti, sase tineri din comuna, treziti cu noaptea in cap, dornici sa ajunga la varsta la care sa tina si ei o pusca in mana, fac galagie indreptand iepurii si vulpile spre aliniamentul vanatorilor. La partida de astazi s-au adunat noua. Decan de varsta, mos Costica Macovei, implineste pe 27 februarie 83 de ani. Este vanator din 1955. Tine sub bratul drept pusca si sub cel stang scaunelul pliabil. N-a fumat in viata lui si nu-si mai aduce aminte de cand nu a mai baut apa. E ponderat, dar sugubat. Nu poarta ochelari, citeste bine dar i-e ciuda ca vederea la distanta ii mai joaca feste. Si asta il nemultumeste ca vanator. Cel mai tanar din grupa, George Cojocarescu, implineste 28 ani. Are insa si el 10 ani de cand a obtinut permisul. Se lauda ca a punctat un trofeu medaliabil cu aur la capra neagra si unul de argint la caprior. Si cum nimeni din cei prezenti nu-l contrazice, tind si eu sa il cred. Se da semnalul. Cei pe care sortii i-au desemnat sa fie la capetele sirului poarta si denumirea de carlig, pentru ca pot trage pe o suprafata mai mare, dau semnalul de incepere sufland in teava pustii. Vanatul, speriat de gonasi, vine spre tine daca ai bafta. Daca nu… te uiti cum il impusca sau il rateaza vecinul. Camuflati in combinezoane albe, tintasii isi pun la incercare rabdarea si nemiscarea. O bataie dureaza pana cand apar haitasii in vizor si iepurii se strecoara in salturi printre ei sau stau pititi pana sa-i calci pe coada. Unii cad doborati de alicele de 4,5 sau 5 mm, dar cei mai multi fenteaza, castigandu-si dreptul la perpetuarea viguroasa a speciei. Urmeaza o alta bataie, intr-o alta zona si intr-o alta ordine conform tragerii la sorti. Am incercat ca, folosind aparatul de fotografiat si declicul acestuia, sa nu-i inoportunez pe vanatorii cu care am stat in stand. Se pare insa ca le-am purtat noroc asa ca m-au luat ca mascota. Si nu-i o poveste vanatoreasca ce relatez acum. Eram la a patra schimbare a locatiei. Am oprit langa Costel, vanator cu experienta dar si pescar. Cazuse pe o zona buna. Lastaris in stanga, vale, cateva tufe si panorama cat incape. M-am asezat in zapada dupa un rug de maciese. Cam rece la fund, dar mi-am zis ca trece. Fiind camuflat in alb, el statea in picioare la 6-7 metri in lastaris. Se aud gonasii si incep pocniturile. Iepurii urcau la deal iesind din padurice. Il vad ca armeaza si trage. Un foc si dupa cateva secunde al doilea. Nici o reactie. S-a lasat o liniste ancestrala. Si chiotele incetasera. Pe directia teleobiectivului meu vad un tremur. Speriat, ranit poate, urechiatul ma luase in vizor. Venea tinta spre mine, si nu in viteza ci ca un iepure in postura de vedeta care abia asteapta sa se lase imortalizat. Crestea asa de mare in vizor incat m-am lasat pe spate. Nu de alta, dar intr-un gest de kamikaze sa nu-i pacaleasca pe vanatori sa traga in amandoi. I s-a facut probabil mila de mine asa ca atunci cand mai avea vreo 5 metri si-a luat inima in dinti si s-a indreptat spre Costel. S-a oprit la cativa pasi de el. Luat pe nepregatite, cu arma descarcata, isi cauta cartusiera. Cei din deal, spectatori mai mult sau mai putin invidiosi, strigau: aCosica, vezi ca-ti intra-n traista”, aDa-i cu patul pustii”. Un singur foc a linistit spiritele. Puf, par si smocuri de blana. Asa se intampla cand vanatul il cauta pe vanator. Intoarcerea a fost pigmentata de glume, dar si de consolari. Sezonul nu s-a incheiat. Pot sa mai merg la o vanatoare de mistreti. Ma mai gandesc insa si la coltii lor. Nu se compara cu kilerul de iepuras. Scris de Ioan BISCA

Alte articole