M-am tot întrebat, zilele astea: cum fac să rămân întreg la minte, în această pandemie? Dincolo de toate scumpirile și de restul evenimentelor care ne-au dat peste cap viețile, inclusiv de șandramaua politică aruncată în aer de egoiștii de la Capitală, care, vopsiți în patrioți, latră pe la televizor, mimând că-i jeliesc pe români.

Încerc din răsputeri să nu-mi pierd mințile când îi aud pe inginerii insensibili la realitățile momentului care par să fi tras oblonul la fabrica de ciorapi, apucându-se, deodată, de medicină. Sunt cei care trasează imperios, cu degetul, linia pe care ar trebui să o apuce românul pentru a evita întâlnirea cu „guvidul”. Sunt chiorii cu pata pe ochi, care-l ignoră și pe academicianul Bălăceanu-Stolnici, prin vinele căruia-i, s-admitem, curge medicină pură, dobândită în cei peste 75 de ani de activitate în domeniu.

Acești nevolnici ignoră și sutele de susținători ai teoriilor anti-vaccinare care, zilnic, părăsesc această lume, în chinuri de nedescris, regretând probabil decizia de a nu se proteja în niciun fel, chiar și purtând banala mască, acolo unde bunul simț o cere. Îți vine să sari pe geam când îi auzi pe ăștia care scriu „lapte” cu P mare, emițând tot soiul de enormități: ba că nu te poți baza pe testele PCR (pe motiv că nu fac diferența dintre virusul gripal și cel nou apărut), și ca atare nu ar fi 39.000 de morți Covid, sau că ambulanțele staționează goale prin curțile spitalelor.

Să le întrebe pe rudele decedaților, atunci! Criminali, i-aș numi, pe „inginerii” cu cap de cretă care măsoară viteza vântului cu degetul umezit în gură. Căci situația, din prezent, (dincolo de statisticile autorităților, în care, vrem, credem, nu vrem, n-o facem) este tocmai prețul aberațiilor diseminate pe toate canalele de comunicare prin care le-au inoculat în subconștient românilor vaccinul neîncrederii, anulând frica de boală, de moarte. Nu-i impresionează nici măcar decesul bebelușului de trei luni, răpus de Covid, sau soarta tinerei însărcinate, moartă cu pruncul nenăscut, tot din aceeași cauză.

E octombrie roșu! Nici nu mai contează că „eroii” din prima linie, care lucrează pe brânci din debutul pandemiei, sunt sfârșiți, atât de lupta cu nemilosul virus, cât și de cea cu prejudecățile celor care pretind că știu mai multe decât se studiază la Medicină. Închipuiți-vă ce e în sufletele eroilor când trebuie să aleagă pentru a-l salva pe bolnavul de Covid: pe cel vaccinat sau pe cel nevaccinat, pe cel tânăr sau pe ăl’ bătrân, pe inginer sau pe salahor? Mi-e clar că nu poți impune vaccinarea, ci, mai curând, prin politici publice, poți să faci în așa fel încât oamenii să înțeleagă care este prioritatea lor, etică sau medicală.

Cel mai probabil, vor supraviețui cei 6 milioane de români care s-au vaccinat și care mai poartă și mască, pe oriunde merg, eventual vreo câțiva în plus care, pe ultima sută de metri, s-au decis să accepte serul salvator. Parafrazând un medic de pe la noi, aș zice că mai bine ar fi să-i înjurați pe eroi sănătoși, decât … Și cât se poate de vii, firește.



PUBLICITATE