Campionatele Balcanice de Șosea 2025 vor aduna cei mai buni cicliști din regiune, într-o competiție de anvergură care promite să fie o adevărată sărbătoare a sportului. Aceste campionate, ce vor avea loc în Bacău, se vor adresa categoriilor Elite, U23, Juniori și Cadeți.
Organizate de ACS Sports Academy Bacau, în parteneriat cu Federatia Română de Ciclism, evenimentul va contribui nu doar la dezvoltarea sportului în regiune, dar și la consolidarea legăturilor între țările balcanice. În cadrul competiției, sportivii vor avea ocazia de a-și testa limitele, în fața unor rivali de top.
„Când am pornit la drum cu Turul Colinelor Bacău, multe din realizările din ultimele editii erau doar vise. Evoluția proiectului a fost una firească, reușind de la an la an să ridicăm standardele de organizare, lucru ce ne recomandă clar pentru Campionatul Balcanic de Șosea. Acest lucru nu înseamnă ca nu vom avea parte de provocări și impasuri, lucruri ce ne vor pregăti pentru ce urmează. Ceea ce știu sigur e că va fi un adevărat festival al ciclismului în Bacău între 21 și 25 mai, un prilej important de a promova județul și regiunea Moldovei și de a susține economia locală”, a declarat pentru Deșteptarea, organizatorul principal al competiției, Bogdan Duca.
Pe lângă Campionatele Balcanice, în weekendul 24-25 mai se va desfășura și prima etapă din Cupa României de Șosea în cadrul Turului Colinelor Bacău. Formatul celor două zile va rămâne același ca în edițiile precedente, punctele pentru CR acordându-se dupa cumularea timpilor din ambele probe.
Program Campionatele Balcanice Șosea
Marți, 20 mai
19:00 – ceremonia de deschidere
20:00 – ședința tehnică
Miercuri, 21 mai
11:00 – contratimp individual, categoriile Elite M+F, U19 M+F, U17 M+F
Joi, 22 mai
09:00 – proba de fond, categoria Elite M (178km)
13:30 – proba de fond, categoria Elite F (107km)
Vineri, 23 Mai
08:30 – proba de fond, categoria U19 M (107km)
11:15 – proba de fond, categoria U19 F (73km)
14:00 – proba de fond, categoria U17 M (73km)
16:30 – proba de fond, categoria U17 F (73km)
Programul Turului Colinelor Bacău 2025
Vineri, 23 mai
15:00-19:00 – Ridicare pachete înscriere – Sala de Sport Ungureni
19:00 – Ședința tehnică
Sâmbătă, 24 mai
7.30-9:00 Ridicarea pachetelor de înscriere Sala de Sport din Ungureni
10:00 – TURA LUNGĂ – Primăria Ungureni (Elite M, U23 M, U19 M, Amatori 19-29, Master 1, Master 2, Master 3)
10:15 – TURA SCURTĂ – Primăria Ungureni (U17 M, Amatori 19-29, Amatori 30-39, Amatori 40-49, Amatori 50-59)
10:20 – TURA SCURTĂ Elite F/ Open F/ U19 F/ U17 F – Primăria Ungureni
Duminică, 25 mai
9.00 – 12.00 – Ridicarea pachetelor de înscriere din Piața Tricolorului Bacău
11.30 – Start Amatori Masculin (TURA SCURTA de Sambata) – 30 min + 1 tur
12.30 – Start Masculin Cupa Romaniei de Sosea (TURA LUNGA de Sambata): 19-29 + Master 1 (30-39) + Master 2 (40-49) + Master 3 (50+) – 40 min + 1tur
14.00 – Start Cupa Romaniei de Sosea: Open Feminin + Elite F + U19 F + U17 F – 30 min + 1 tur
15.15 – Start Cupa Romaniei de Sosea: U17 M – 40 min+ 1 tur
16.15 – Start Cupa Romaniei de Sosea : Elite M + U23 M + U19 – 60 min+ 1 tur
17.30 – Festivitatea de premiere în Piata Tricolorului Bacau














