luni, 8 decembrie 2025

Bugetul, eterna poveste a saraciei

In doua dintre comunele cu populatia cea mai numeroasa din judet, Balcani si Gârleni, bugetul local are aceleasi ofuri de om sarac. Maria Ioja, contabilul sef al primariei Balcani, zice: „Bugetele au fost de criza in toti anii. Anul acesta este mai mic cu vreo 700 000 de lei decât anul trecut”. Vorbele sale suna amar,, ca-n Creanga: „Dar si sarac ca anul acesta, ca in anul trecut si ca de când sunt, niciodata n-am fost”… Mai adauga doamna contabila: „Bugetul este insuficient. Pentru asistentii sociali avem resurse doar pentru cinci luni. Salariile in invatamânt au fost asigurate; doar la una dintre scoli s-ar putea sa nu ajunga banii din salarii”.
Valentin Flenchea, primarul de Gârleni, un optimist incurabil, spune: „Bugetul? A trecut repede prin procedura de vot. Saracia a fost votata in unanimitate! Nici nu s-a pus problema unei discutii, a unei… Ce sa discuti?” Apoi este invocata Divinitatea: „Avem multe proiecte. Cladirea dispensarului din Gârleni, un imobil de patrimoniu, trebuie restaurata. Trebuie sa refacem gardul de la cimitirul catolic, sa amenajam o statie de mini-taxi, ca sa nu mai stea oamenii in frig si ploaie si, daca da Dumnezeu, poate mai asfaltam vreo 7,5 kilometri de sosea”. Cu podul de pe DN 15, ajuns deja celebru prin disputele pe care le-a provocat, ce se mai aude? „Podul? A venit doamna ex-ministru Boagiu, am avut o disputa pe tema asta si mi-a promis ca se va rezolva totul. Acum, ca dl ministru Berca este de-al nostru, incep sa fiu mai optimist cu problema asta. ”
Ion Fercu



spot_img