27 aprilie 2024
Actualitate„Bucuroși de cunoștință!”

„Bucuroși de cunoștință!”

Grădinița cu Program Prelungit nr. 31 Bacău este parteneră în derularea proiectului educațional „Înformează-te, acceptă, susține!” inițiat de Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism din cadrul Asociației Betania. Scopul acestui proiect este facilitarea colaborării între cele două instituții în vederea desfășurării unor activități comune de tip informațional și recreativ-terapeutic, în ceea ce privește sprijinirea, educarea și integrarea socială a copiilor cu tulburare de spectru autist.

Dornici de a se cunoaște, după ce au participat, inițial, la activitățile organizate de specialiștii centrului Delfinul, preșcolarii au devenit gazde și i-au primit cu emoții în mijlocul lor pe micii „delfinași” însoțiți de terapeuții lor.

Piticii coordonați de Apostu Cornelia, Fluturașii conduși de Ciobanu Gabriela și Tanasă Roxana, Buburuzele sub îndrumarea doamnelor Bârgăoanu Daniela și Petre Romina și Îngerașii coordonați de Moreanu Bernadeta și Matei Anișoara au așteptat cu nerăbdare vizita prietenilor lor și i-au invitat să participe alături de ei la activitățile din grădiniță.



Împreună, au ajutat copacii să înflorească, au cântat și s-au jucat alături de Zâna Primăvară, au pregătit tablouri de primăvară, Alba ca Zăpada i-a condus în lumea minunată a poveștilor, iar micuța Sara, fetița venită din Africa, a primit numeroase spice de grâu, lucrate de copii, pentru a face pâine copiilor care nu au, conștientizând astfel importanța roadelor pământului și prețuirea pâinii.

Cu toții, copii, cadre didactice implicate și echipa Centrului Delfinul, au trăit emoții puternice și bucurii și s-au despărțit cu dorința de a se revedea, de a continua acest drum început împreună.

Tot în cadrul proiectului a avut loc o sesiune de informare cu tema “Integrarea în învățământul de masă a copilului cu autism” organizată de specialiștii centrului, la care au participat cadre didactice și părinți.

Aceste inițiative au fost determinate de necesitatea acordării de șanse egale tuturor copiilor indiferent de gradul de dizabilitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri