luni, 29 decembrie 2025

Bereşti Bistriţa: accident cu cinci victime

La data de 13 ianuarie a.c.,în jurul orei 17.30, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 61 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în afara localităţii Bereşti Bistriţa, pe fondul altor preocupări în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 ani, din judeţul Botoşani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, respectiv cei doi conducători auto şi trei persoane, pasagere în cele două autoturisme, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri.



În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



spot_img